Cuviosul Serafim de Sarov, în lume Prohor, s-a născut la 19 iulie 1759 în Kursk, într-o familie de negustori evlavioși. În copilărie, căzând din clopotniță, a rămas nevătămat prin mila lui Dumnezeu. La vârsta de șaptesprezece ani a hotărât să părăsească lumea și a primit tunderea în monahism cu numele Serafim. În anul 1786 a devenit ieromonah și a început nevoința viețuirii în pustie. Cuviosul Serafim s-a rugat pe o piatră timp de o mie de zile și o mie de nopți, a fost atacat de tâlhari, însă a fost vindecat de Maica Domnului. În anul 1810 s-a închis în chilie, iar Dumnezeu l-a învrednicit de darul înainte-vederii și al facerii de minuni. La 25 noiembrie 1825, Maica Domnului i s-a arătat și i-a îngăduit să încheie perioada de retragere. Cuviosul a început să primească oamenii, mângâindu-i și povățuindu-i. A luat parte la întemeierea Mănăstirii Serafimo-Diveevo. A trecut la Domnul la 2 ianuarie 1833, în timpul rugăciunii. Prin rugăciunile sale s-au săvârșit numeroase minuni și vindecări. La 19 iulie 1903, sfintele sale moaște au fost aflate și proslăvite.
Cuviosul Serafim a lăsat Bisericii învățături despre viața creștină, subliniind importanța rugăciunii și a smereniei. El învăța că adevăratul scop al vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt. Cuviosul îi îndemna pe credincioși să se roage neîncetat, chiar și în timpul îndeletnicirilor zilnice, și accentua importanța participării la Sfintele Taine. Viața sa a fost plină de bucurie duhovnicească, iar el îi chema pe toți la pace și la iubirea aproapelui.
