Patriarh
Sfântul Ierarh Proclu s-a născut la sfârșitul secolului al IV-lea. El a fost ucenicul lui Ioan Gură de Aur, care l-a hirotonit mai întâi diacon, iar apoi preot. De la marele său dascăl a dobândit o profundă cunoaștere a Sfintelor Scripturi și darul de a tâlcui cu limpezime adevărurile credinței. Într-o minunată vedenie, s-a învrednicit să vadă, timp de mai multe nopți, cum Sfântul Apostol Pavel îi șoptea în taină la urechea dreaptă Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur cuvintele înflăcăratelor sale predici.
După exilul și trecerea la Domnul a Sfântului Ioan Gură de Aur, Proclu a fost hirotonit episcop al cetății Cizic, însă nu a fost primit de clericii de acolo, care căzuseră în erezia nestoriană. Astfel, s-a întors la Constantinopol. După moartea patriarhului, a fost ales patriarh al Constantinopolului și a păstorit cu vrednicie Biserica lui Hristos până la sfârșitul vieții sale. El l-a convins pe împăratul Teodosie al II-lea să aducă moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur din Comana la Constantinopol.
În timpul păstoririi sale, Imperiul Bizantin a fost lovit de un puternic cutremur de pământ, care a durat șase luni. Într-o zi, împăratul Teodosie, împărăteasa Pulcheria, patriarhul și întregul popor au ieșit din oraș și s-au rugat cu stăruință pentru milostivirea lui Dumnezeu. Atunci, un copil a fost ridicat în chip minunat la cer și, după o vreme, s-a întors nevătămat. El a povestit că a auzit cetele îngerești cântând: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte”.
Întregul popor a început să cânte această rugăciune, adăugând cuvintele: „miluiește-ne pe noi”, iar cutremurul a încetat. După aceea, copilul și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu și a fost înmormântat cu cinste în biserica Sfintei Irina.
Sfântul Proclu a păstorit Biserica mai bine de douăzeci de ani, fiind iubit și respectat de credincioși. Ajungând la adânci bătrâneți, a trecut cu pace la Domnul în anii 446–447.
