În Smirna, pe vremea Sfinților Apostoli, episcop era Sfântul Vucol. Unei văduve evlavioase, pe nume Calista, i s-a arătat un înger al Domnului și i-a poruncit să-l ia în grija sa pe orfanul Policarp. Ea l-a crescut în frica de Dumnezeu și în dreapta credință. Policarp era milostiv și împărțea cu dărnicie cele pe care le avea celor săraci. Pentru bunătatea sa, Domnul i-a ascultat rugăciunea și i-a umplut în chip minunat hambarele. După moartea Calistei, Sfântul Vucol l-a hirotonit episcop al Smirnei. Sfântul Policarp a lucrat neobosit pentru mântuirea sufletelor, săvârșind numeroase minuni și vindecări. El a fost ucenic al Sfinților Apostoli și i-a însoțit în călătoriile lor misionare.
În vremea persecuțiilor împotriva creștinilor, Sfântul Policarp a fost arestat și adus înaintea judecătorilor. Deși a fost amenințat, a refuzat să se lepede de Hristos. A fost osândit să fie ars pe rug, însă focul nu i-a vătămat trupul. În timp ce flăcările îl înconjurau, sfântul se ruga lui Dumnezeu și Îi mulțumea că l-a învrednicit să pătimească pentru Hristos. Potrivit tradiției, sângele său a stins focul, iar mulți dintre cei care au fost martori la această minune au crezut în Hristos. După mucenicia sa, creștinii au adunat cu evlavie sfintele sale moaște și le-au cinstit ca pe o mare comoară duhovnicească.
