Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon s-a născut în Bitinia (Asia Mică), în cetatea Nicomidia, într-o familie de neam ales: tatăl său, Evstorghie, era păgân, iar la naștere a primit numele Pantoleon (care înseamnă „leu întru toate”), deoarece părinții doreau să-l vadă un tânăr curajos și neînfricat. Mama sa, Sfânta Euvula (pomenită la 30 martie), l-a crescut în credința creștină, însă a trecut devreme la Domnul. Atunci tatăl l-a dat la școală păgânească, iar apoi l-a încredințat vestitului medic Eufrosin din Nicomidia pentru a învăța arta medicinei. Remarcându-se prin elocvență, purtare bună și o frumusețe deosebită, tânărul Pantoleon a fost prezentat împăratului Maximian (284–305), care a dorit să-l păstreze ca medic la curte.
În acea vreme, în Nicomidia trăiau în ascuns sfinții mucenici preoți Ermolae, Ermip și Ermocrat. Din fereastra unei căsuțe retrase, Sfântul Ermolae îl vedea adesea pe tânărul cu chip luminat și, cu darul înainte-vederii, a recunoscut în el un vas ales al harului Dumnezeiesc. Într-o zi, l-a chemat la sine și a început să vorbească cu el, tâlcuindu-i adevărurile de temelie ale credinței creștine. Din acel moment, Pantoleon venea zilnic la Sfântul Ermolae și asculta cu bucurie cele ce i le descoperea slujitorul lui Dumnezeu despre Preadulcele Iisus Hristos.
Într-o zi, întorcându-se de la învățătorul său, tânărul a văzut pe drum un copil mort, mușcat de o viperă. Cuprins de milă și compasiune, Pantoleon s-a rugat Domnului să-l învie. El a hotărât cu tărie că, dacă rugăciunea îi va fi ascultată, va deveni creștin și va primi Sfântul Botez. Și, prin lucrarea harului Dumnezeiesc, copilul a înviat.
Devenind creștin, Pantoleon vorbea adesea cu tatăl său, arătându-i rătăcirea păgânătății și pregătindu-l treptat pentru primirea credinței. În acea vreme era deja cunoscut ca medic iscusit, astfel încât i-au adus un orb pe care nimeni nu-l putea vindeca. „Lumina ochilor tăi ți-o va reda Tatăl luminilor, Dumnezeu cel adevărat – i-a spus sfântul – în numele Domnului meu Iisus Hristos, Care luminează pe cei orbi: vezi!” Și îndată orbul a văzut, iar împreună cu el a primit luminare duhovnicească și tatăl sfântului, Evstorghie, și amândoi au primit cu bucurie Sfântul Botez.
După moartea tatălui său, Sfântul Pantoleon și-a dedicat viața celor suferinzi, bolnavi, săraci și nevoiași. Îi vindeca nu atât prin mijloacele medicinei, cât prin chemarea numelui Domnului Iisus Hristos. Aceasta a stârnit invidia, iar medicii l-au denunțat împăratului, spunând că Pantoleon este creștin și că îi vindecă pe creștinii întemnițați.
Sfântul, neînfricoșat de amenințări, a vindecat un bolnav chiar înaintea împăratului. Pentru aceasta a fost supus la chinuri cumplite, dar a rămas nevătămat. În vremea muceniciei se ruga și era întărit de arătarea lui Hristos.
A fost aruncat spre sfâșiere fiarelor sălbatice, însă acestea nu l-au vătămat. În cele din urmă, împăratul a poruncit să i se taie capul. După moartea sa, din rană a curs lapte, iar măslinul de care fusese legat a înflorit. Trupul său a rămas neputrezit și a fost îngropat de creștini.
Pomenirea sfântului se săvârșește la 27 iulie. În Nicomidia, în această zi are loc procesiune cu icoana sa, iar mulți se vindecă prin rugăciunile lui. Sfintele moaște ale Sfântului Pantelimon s-au răspândit în întreaga lume creștină, mai ales în Sfântul Munte Athos, unde se păstrează capul său.
