Călugăr
Cuviosul Părintele nostru Nichifor, de neam latin, a primit credința ortodoxă și s-a nevoit în Sfântul Munte Athos în anii patruzeci ai sec. al XIV-lea. El a fost îndrumătorul lui Grigorie al Tesalonicului (Palama) și, împreună cu Cuviosul Feolipt, l-a învățat pe acesta înțelepciunea vieții ascetice.
În singurătate, unindu-se cu Dumnezeu, Nichifor a primit darul harului și a alcătuit un manuscris în care a adunat, din scrierile Sfinților Părinți, învățături despre trezvie, luare-aminte și rugăciune. Acest manuscris, numit „Cuvântul lui Nichifor din Singurătate despre trezvie și paza inimii, de mare folos”, este cuprins în cartea „Filocalia”.
În scrierea sa, el învață că trezvia și paza inimii duc la nepătimire și îl feresc pe om de căderi. Nichifor numește această cale „luare-aminte” și explică faptul că, adunând mintea în inimă, este nevoie să săvârșim neîncetat rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!” Această luare-aminte duce la dragoste, bucurie și pace, împlinind cererile către Dumnezeu.
