Binecuvântatul Marcu, luându-și forma îngerească, s-a așezat într-o peșteră unde a săpat locuri pentru rugăciune și îngroparea celor adormiți, muncind cu mare smerenie și post. Purta o curea de fier și își petrecea zilele în rugăciune, învingând patimile trupești. Primind de la Domnul darul facerii de minuni, a înviat morții, așa cum a fost confirmat de multe minuni.
Odată, când nu terminase mormântul, un frate mort, adus pentru îngropare, s-a mișcat la cuvântul lui Marcu, a primit untdelemn și a adormit din nou. Într-un alt caz, fratele înviat a rămas viu încă o zi, așteptând ca mormântul să fie gata. După moartea lui, Teofil, plângând pentru fratele său, a primit de la Marcu mângâiere și o profeție despre sfârșitul său.
Teofil, așteptând moartea, a plâns mult și a postit, iar când orbirea lui a fost vindecată, a înțeles că sfârșitul său era aproape. S-a rugat lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletului său, iar un Înger i s-a arătat, arătându-i un vas cu lacrimile adunate. Teofil, conform profeției lui Marcu, a plecat curând la Domnul, iar trupul său a fost așezat lângă fratele său în peșteră, unde amândoi au primit odihnă veșnică.
