Cuviosul Macedonie a trăit la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea. Și-a început nevoința ca pribeag, rătăcind prin munții Feniciei, Ciliciei și Siriei timp de douăzeci și cinci de ani.
Cuviosul Macedonie a ales vârfurile munților pentru nevoințele sale, ferindu-se de întâlniri cu vizitatorii. A locuit patruzeci și cinci de ani într-o peșteră, iar apoi, la rugămintea pelerinilor, și-a zidit o chilie în care a trăit douăzeci și cinci de ani, fără să iasă la frați sau la cei din afară.
În total, sfântul s-a nevoit șaptezeci de ani. Mai bine de patruzeci dintre aceștia s-a hrănit numai cu semințe, iar apoi a început să guste puțină pâine cu apă. Domnul l-a slăvit cu darul facerii de minuni: izgonea demonii și tămăduia bolile. Odată i-au adus o femeie care suferea de o boală ce se manifesta prin mâncatul peste măsură; prin rugăciunile sfântului s-a vindecat. Cuviosul Macedonie a adormit cu pace în Domnul în jurul anului 420, la vârsta de șaptezeci de ani.
