Sfinții Cosma și Damian au fost contemporani cu doctorii fără de arginți din Roma. Patria lor era Arabia. Asemenea doctorilor fără de arginți care le purtau același nume, ei au deprins meșteșugul vindecării, însă știința omenească le era de puțin folos în tămăduirea bolilor. Primind de la Dumnezeu harul facerii de minuni, vindecau neputințele oamenilor în numele lui Hristos Mântuitorul.
Când vestea despre minunile și învățătura lor a ajuns la ighemonul Lisie, acesta a poruncit îndată să fie prinși. Aducându-i în Cilicia și înfățișându-i înaintea sa, i-a întrebat despre credința, numele și patria lor, apoi le-a poruncit să aducă jertfă idolilor. Pentru că au refuzat și au mărturisit cu îndrăzneală credința în Hristos, ighemonul a poruncit să fie bătuți fără milă și apoi aruncați legați în mare. Însă Domnul i-a salvat de la înec. Un înger le-a dezlegat legăturile și i-a scos sănătoși la țărm. Această minunată salvare a fost pusă pe seama vrăjitoriei.
Apoi sfinții au fost aruncați în foc, dar au rămas nevătămați. Ighemonul a încercat asupra lor și alte chinuri, însă fără izbândă. După ce i-a spânzurat, a poruncit mai întâi să fie loviți cu pietre, iar apoi să fie țintiți cu săgeți. Însă pietrele și săgețile ricoșau din trupurile lor ca dintr-un zid și îi loveau pe cei care îi chinuiau. Neaflând alt mijloc de a-și împlini voia, ighemonul a poruncit să li se taie capetele cu sabia.
Împreună cu ei au pătimit încă trei creștini: Leontie, Antim și Eutropie. Toți au fost îngropați laolaltă. Timpul pătimirii lor nu este cunoscut cu certitudine; se știe doar că au primit cununa muceniciei în anul 287 sau 303. Sfinții continuă să săvârșească minuni și vindecări chiar și după moarte. Prin rugăciunile lor, să dobândim vindecare de bolile sufletești și trupești. Amin.
