Sfântul binecredinciosul marele cneaz Constantin Sviatoslavici, fiind din neamul marelui cneaz Vladimir, în anul 1192 a venit la pământul Riazanului, la cetatea Murom, unde locuiau păgâni. Ruda sa, cneazul Gleb, încercase mai înainte să-i aducă pe muromeni la creștinism, dar fusese ucis. Constantin, împreună cu fiii săi Mihail și Teodor, a intrat în luptă cu muromenii, în care a căzut Mihail. După biruință, Constantin a zidit prima biserică în cinstea Bunei Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a botezat locuitorii cetății. El a întemeiat scaunul episcopal și a petrecut viață în dreapta credință, purtând grijă de săraci și de orfani. Adormirea sa a adus mare întristare poporului, iar el a fost îngropat lângă biserica Bunei Vestiri, alături de fiii săi.
Mai târziu, cneazul Gheorghe Iaroslavici a înnoit biserica, iar la mormintele sfinților cneji au început să se săvârșească minuni. În anul 1553, țarul Ioan Vasilievici, vizitând Muromul, a făgăduit să zidească o mănăstire și, întorcându-se cu biruință, a poruncit ridicarea unei biserici de piatră. La săpături au fost aflate moaștele nestricăcioase ale sfinților cneji. Biserica a fost sfințită și pe lângă ea s-a întemeiat mănăstire, unde se săvârșesc minuni spre slava lui Hristos Dumnezeu.
În aceeași zi se face pomenirea Preacuviosului Casian Grecul, făcătorul de minuni din Uglici, adormit la 2 octombrie 1504.
