Herimon din Egipt
Preacucernic
Cuviosul Herimon este menționat în cartea lui Paladie, Istoria Lausiacă, și în Patericul alfabetic. Cuviosul Herimon a nevoit în Egipt, în pustia Schitului, la sf. sec. al IV-lea sau în primii ani ai sec. al V-lea. Peștera în care locuia se afla la patruzeci de stadii de biserică și la douăsprezece stadii de izvorul de apă.
După adormirea sa, sfântul a fost găsit șezând la locul său, având în mâini lucrul mâinilor sale, căci și-a dat sufletul în timp ce lucra. Sfântul Herimon este amintit și de Sfântul Teodor Studitul în Triodul Postului Mare, în sâmbăta din săptămâna brânzei „Sâmbăta Sfinților Cuvioși”, în canonul Utreniei, la cântarea a șasea.
