Mucenița Iulita a trăit la sfârșitul secolului al III-lea în Cezareea Capadociei și a pătimit pentru mărturisirea credinței creștine în vremea împăratului Dioclețian. Un oarecare bogat al cetății i-a însușit o mare parte din avere (pământuri, sate, turme, robi și bunuri). Rămasă văduvă, Iulita a sperat să găsească dreptate la judecată, însă s-a dovedit că legile romane se aplicau doar păgânilor: pentru a putea fi judecată, trebuia să se lepede în mod public de Hristos. Sfânta Iulita a ales să rămână cu Mântuitorul, pierzând bunurile pământești, și a fost arsă de vie în anul 304 (sau 305).
Sfântul Vasile cel Mare, la 70 de ani după mucenicia Sfintei Iulita, i-a dedicat un Cuvânt de laudă. Mâna muceniței se păstrează în biserica Megali Panagia din Ierusalim, iar autenticitatea ei este confirmată printr-un act al patriarhului Ierusalimului, Nectarie, din anul 1667.
