Egumen
Fericitul Ilarion cel Nou, fiul unor părinți binecredincioși, în tinerețe s-a făcut monah în mănăstirea lui Isihie, aproape de Bizanț. Mai târziu a venit la Mănăstirea Dalmatului, unde a primit schima îngerească și a devenit ucenic al Sfântului Grigorie Decapolitul. Nevoindu-se în smerenie și rugăciune, a primit de la Dumnezeu putere asupra duhurilor necurate.
Egumenul mănăstirii l-a hirotonit preot, iar când frații au dorit să-l facă egumen, Ilarion a părăsit în taină mănăstirea. În Bizanț a fost chemat la slujirea de egumen și a cârmuit obștea cu râvnă timp de opt ani. În vremea împăratului Leon al V-lea Armeanul, care a început erezia iconoclastă, Ilarion a fost supus la chinuri pentru credința sa și aruncat în temniță.
După mai multe încercări și întemnițări, a fost eliberat în timpul domniei lui Mihail al II-lea Traulos, însă nu s-a mai întors în mănăstirea sa, rămânând la o femeie binecredincioasă. El a văzut sufletul Cuviosului Teodor Studitul înalțându-se spre cer, fapt care i-a adus mare bucurie.
În vremea împăratului Teofil, care a reînceput prigonirea dreptcredincioșilor, Ilarion a fost prins și supus la chinuri, dar nu s-a lepădat de credință. A trăit în surghiun pe insula Afusia până la moartea lui Teofil. După moartea acestuia, împărăteasa Teodora a restabilit Ortodoxia, iar Ilarion a redevenit egumen la Mănăstirea Dalmatului, slăvindu-se prin multe minuni.
După ce a mai trăit trei ani, s-a mutat la Domnul, iar sufletul său a fost înălțat la cer de îngeri, asemenea sufletului Sfântului Teodor.
