Preacuviosul nostru părinte Iacob s-a nevoit pe munte, neavând nici pat, nici chilie, nici acoperământ. A suferit de o boală severă, dar a continuat să învețe pe cei care veneau la el. Hrana lui era lintea fiartă, pe care o mânca seara. Datorită muncilor sale, a primit darul de a învia morții. Odată, a înviat un băiat, așa cum i-a cerut tatăl său, plângând.
Sfântul Iacob a îndurat multe ispite de la demoni, alungându-i cu rugăciunea. Un om îi aducea apă, însă diavolul, luând chipul acestuia, încerca să-l împiedice. Văzând apa adusă, sfântul a întrebat de ce a întârziat și i-a poruncit să nu dea vasul nimănui până nu va veni el însuși la dânsul.
Așadar, nevoindu-se, a devenit un mare făcător de minuni și a plecat la Domnul cu bucurie.
Preacuviosul Iacob pustnicul a trăit lângă Cir în Siria în secolul al V-lea, moartea sa fiind datată în anul 457.
