Sfinții martiri Flor și Lavru au fost frați în trup și în duh, crezând în Hristos și mulțumindu-L prin fapte bune. Au fost zidari și au învățat de la bărbați evlavioși, Proclu și Maxim. Pentru credință, învățătorii lor au fost condamnați la moarte, iar apoi și ei înșiși. Motivul suferințelor lor a fost construcția unui templu păgân, la care au fost trimiși de guvernatorul Iliriei, Lichion.
În timpul lucrului, sfinții ofereau sărăcilor salarii și îi învățau credința creștină. Au vindecat fiul unui preot păgân care își pierduse un ochi, iar după aceea, preotul Memertin și fiul său au crezut în Hristos. Sfinții au terminat templul, sfințindu-l pentru slava numelui lui Iisus Hristos și au distrus idolii.
Dregătorul provinciei, aflând despre aceasta, a poruncit să fie prinși sfinții și urmașii lor, osândindu-i la ardere, iar pe Flor și Lavru i-au aruncat într-o fântână. După mulți ani, moaștele lor au fost aflate și mutate la Constantinopol.
Sfinții Flor și Lavru sunt cinstiți ca martiri și suferinzi pentru Hristos, și, prin mijlocirea lor, creștinii cer harul și mila lui Dumnezeu, fiind izbăviți de rele și de ispite.
