Sfinții martiri Flor și Lavru au fost frați în trup și în duh, crezând în Hristos și plăcându-I prin faptele bune. Au fost zidari și au învățat de la bărbați evlavioși, Proclu și Maxim. Pentru credința învățătorilor lor, au fost condamnați la moarte, iar apoi și ei înșiși. Motivul suferințelor lor a fost construcția unui templu păgân, la care au fost trimiși de guvernatorul Iliriei, Lykion.
În timpul lucrului, sfinții dădeau sărăcilor salarii și îi învățau credința creștină. Au vindecat fiul unui preot păgân care își pierduse un ochi, iar după aceea, preotul Memertin și fiul său au crezut în Hristos. Sfinții au terminat templul, sfințindu-l pentru slava numelui lui Iisus Hristos și au distrus idolii.
Guvernatorul provincial, aflând despre aceasta, a poruncit să fie capturați sfinții și urmașii lor, condamnându-i la ardere, iar pe Flor și Lavru i-au aruncat într-un fântână. După mulți ani, moaștele lor au fost găsite și transferate la Constantinopol.
Sfinții Flor și Lavru sunt cinstiți ca martiri și suferinzi pentru Hristos, iar prin rugăciunile lor se cer har și milă, fiind izbăviți de necazuri și încercări.
