Sfinții mucenici Evlampie și Evlampia, frate și soră, au trăit la începutul secolului al IV-lea în cetatea Nicomidiei. În vremea împăratului Maximian a început prigoana împotriva creștinilor. Sfântul Evlampie a fost prins pentru că râdea de porunca împărătească prin care se cerea chinuirea creștinilor. Judecătorul a încercat să-l silească să se închine idolilor, însă Evlampie a refuzat cu tărie, mărturisind că adevărata slavă se cuvine numai lui Dumnezeu. El a îndurat multe chinuri, bătăi și torturi, dar a rămas neclintit în credință.
Când a fost dus în templul idolesc, chemând numele Domnului, a poruncit idolului lui Marte să cadă, iar acesta s-a sfărâmat. Văzând această minune, mulți au crezut în Hristos, lucru care a stârnit și mai mult mânia judecătorului. Sora lui, Sfânta Evlampia, a venit la locul chinurilor și a mărturisit că dorește să pătimească împreună cu fratele ei. Amândoi au fost supuși la multe chinuri, însă, cu ajutorul lui Dumnezeu, au rămas nevătămați în cazanul cu apă clocotită și în cuptorul de foc.
În cele din urmă, au fost osândiți la tăiere cu sabia. Sfântul Evlampie și-a plecat singur capul sub sabie, iar Sfânta Evlampia și-a dat sufletul lui Dumnezeu înainte de a fi ucisă. Astfel, amândoi s-au mutat la Domnul, primind cununile dreptății pentru pătimirile lor pentru Hristos.
