Fericitul David s-a născut în ținuturile Răsăritului și, din tinerețe, s-a deprins cu înfrânarea, arătându-se oamenilor ca un înger în trup. S-a așezat aproape de cetatea Tesalonicului, ridicându-și un cort sub un migdal, unde îi mângâia pe toți cei ce veneau la el cu cuvinte înțelepte. Mintea lui era pururea îndreptată către Dumnezeu, pentru care a primit darul facerii de minuni și s-a arătat ca un stâlp luminos al Bisericii. Sfântul răbda cu bărbăție frigul și arșița, stingând în sine poftele trupești. Odată, ținând în mână un cărbune aprins și cădind pe el tămâie, a rămas nevătămat de foc, iar împăratul, minunându-se, s-a închinat lui. Sfântul David a uimit pe mulți prin minunile sale și, după o viață îndelungată, s-a mutat cu pace la Dumnezeu, pe Care L-a iubit din copilărie.
În aceeași zi este pomenirea Sfântului Părinte al nostru Dionisie, arhiepiscopul Suzdalului, care a adormit în anul 1384.
