Cuviosul David din Hermopolis (secolul al VI-lea) fusese mai înainte conducătorul unei cete de tâlhari în Egipt. Ajungând la adânci bătrâneți, și-a revăzut viața și, cutremurându-se de amintirea păcatelor sale, a hotărât să o schimbe cu totul. A venit la o mănăstire, unde a stăruit cu insistență să fie primit în obște. Egumenul, văzând hotărârea lui, l-a primit în mănăstire, unde David i-a uimit pe toți prin asprimea vieții ascetice pe care și-o alesese.
Prin ostenelile și nevoințele sale, David i-a întrecut curând pe toți monahii. După un timp, i s-a arătat Arhanghelul Gavriil, aducându-i vestea cea bună a iertării păcatelor. Dar David, în smerenia sa, nu a crezut că Domnul ar putea dărui atât de repede milă și iertare unui păcătos atât de mare. Pentru această necredință a fost pedepsit cu mutenie, păstrându-și glasul doar pentru rugăciune, citirea pravilei și participarea la slujbe.
Spre sfârșitul vieții, Domnul i-a dăruit lui David puterea de a face minuni: vindeca bolnavi și izgonea duhuri rele. Ajungând la adânci bătrâneți, cuviosul s-a mutat la Domnul.
