Sfântul Cuvios David din Hermopolis (secolul al VI-lea) a fost, înainte de a deveni monah, conducătorul unei cete de tâlhari din Egipt. Ajuns la adânci bătrâneți, și-a reevaluat viața și, cutremurat de amintirea fărădelegilor sale, a hotărât să-și schimbe cu totul viețuirea. A venit la o mănăstire, unde a stăruit cu tărie să fie primit în obștea monahală. Văzând hotărârea sa, egumenul l-a primit în mănăstire, iar David i-a uimit pe toți prin asprimea vieții ascetice pe care și-a ales-o.
Prin ostenelile și nevoințele sale, David i-a întrecut curând pe toți monahii. După un timp, i s-a arătat Arhanghelul Gavriil, aducându-i vestea cea bună a iertării păcatelor. Însă, din smerenie, David nu a crezut că Domnul putea să dăruiască atât de repede mila iertării unui păcătos atât de mare. Pentru această neîncredere, a fost pedepsit cu muțenie, păstrându-și glasul doar pentru rugăciune, citirea pravilei și participarea la slujbele bisericești.
Spre sfârșitul vieții, Domnul i-a dăruit lui David puterea de a săvârși minuni: îi vindeca pe bolnavi și alunga duhurile necurate. Ajuns la adânci bătrâneți, Cuviosul a trecut la Domnul.
