21:1 După acestea Isus s‐a arătat iarăși ucenicilor la marea Tiberiadei; și s‐a arătat astfel.
21:2 Erau împreună Simon Petru și Toma numit Geamăn și Natanaelⓨ cel de la Cana Galileei și aiⓩ lui Zebedei și alți doi dintre ucenicii lui.
21:3 Simon Petru le zice: Mă duc să pescuiesc. Ei îi zic: Venim și noi cu tine. Au ieșit și au intrat în corabie și în noaptea aceea n‐au prins nimic.
21:4 Și când s‐a făcut dimineață, Isus a stat la țărm; totuși ucenicii nu știauⓐ că este Isus.
21:5 Deci Isusⓑ le zice: Copii, nu cumva aveți ceva de mâncare? Ei i‐au răspuns: Nu.
21:6 Iar el le‐a zisⓒ: Aruncați mreaja în partea dreaptă a corabiei și veți afla. Au aruncat deci și nu mai puteau s‐o tragă de mulțimea peștilor.
21:7 Uceniculⓓ acela pe care‐l iubea Isus zice deci lui Petru: Este Domnul. Deci Simon Petru, când a auzit că este Domnul, și‐a încins haina (căci era gol) și s‐a aruncat în mare.
21:8 Iar ceilalți ucenici au venit cu corăbioare, (căci nu erau departe de pământ, ci ca la două sute de coți), târând mreaja cu pești.
21:9 Deci când au ieșit la pământ, văd un foc de jăratic acolo și pește pus pe el și pâine.
21:10 Isus le zice: Aduceți din peștii pe care i‐ați prins acum.
21:11 Simon Petru deci s‐a suit și a tras mreaja la pământ, plină de pești mari, o sută cincizeci și trei; și deși erau atât de mulți, mreaja nu s‐a rupt.
21:12 Isus le zice: Venițiⓔ de prânziți. Niciunul dintre ucenici nu îndrăznea să‐l întrebe: Tu cine ești? știind că este Domnul.
21:13 Isus vine și ia pâinea și le dă, asemenea și peștele.
21:14 Acum aceasta este a treiaⓕ oară când s‐a arătat Isus ucenicilor după ce s‐a sculat dintre cei morți.
17:1 Isus a vorbit acestea și, ridicându‐și ochii spre cer, a zis: Tată, aⓧ venit ceasul; proslăvește pe Fiul tău ca Fiul să te proslăvească.
17:2 După cumⓨ i‐ai dat putere peste orice carne, pentru oriceⓩ i‐ai dat, ca să le dea viață veșnică.
17:3 Și aceasta este viațaⓐ veșnică, să te cunoască pe tine, singurulⓑ Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos pe careⓒ l‐ai trimis.
17:4 Euⓓ te‐am proslăvit pe pământ, sfârșindⓔ lucrul pe careⓕ mi l‐ai dat ca să‐l fac.
17:5 Și acum proslăvește‐mă tu, Tată, la tine însuți cu slava peⓖ care o aveam la tine mai înainte de a fi lumea.
17:6 Amⓗ făcut cunoscut numele tău oamenilor pe careⓘ mi i‐ai dat din lume. Erau ai tăi și mi i‐ai dat mie și au păzit cuvântul tău.
17:7 Acum au cunoscut că toate câte mi‐ai dat sunt de la tine.
17:8 Pentru că le‐am dat cuvintele pe careⓙ mi le‐ai dat și ei le‐au primit și au cunoscut cu adevărat că am ieșit de la tine șiⓚ au crezut că tu m‐ai trimis.
17:9 Eu fac cerere pentru ei; nuⓛ fac cerere pentru lume, ci pentru aceia pe care mi i‐ai dat, fiindcă sunt ai tăi.
17:10 Și toate câte sunt ale mele sunt aleⓜ tale, și ale tale sunt ale mele și eu sunt proslăvit în ei.
17:11 Și euⓝ nu mai sunt în lume și ei sunt în lume și eu vin la tine. Tată sfinte, păstreazăⓞ în numele tău pe aceia pe care mi i‐ai dat, caⓟ să fie una caⓠ noi.
17:12 Când eram cu ei, îiⓡ păstram în numele tău pe care mi i‐ai dat, și i‐amⓢ păzit șiⓣ niciunul dintre ei n‐a pierit, decât fiul pieirii, pentru caⓤ să fie împlinită scriptura.
17:13 Acum dar eu vin la tine și vorbesc acestea în lume, ca ei să aibă bucuria mea deplină în ei înșiși.
2:16 știindⓖ însă că omul nu este îndreptățit din faptele legii ciⓗ prin credința în Isus Hristos, chiar noi am crezut în Hristos Isus ca să fim îndreptățiți din credința lui Hristos și nu dinⓘ faptele legii, pentru că din faptele legii nicio carne nu va fi îndreptățită.
2:17 Iar dacă noi, în timp ce căutăm să fim îndreptățiți în Hristos, am fost aflați și noi înșine păcătoșiⓙ, oare Hristos este un slujitor al păcatului? Să nu fie așa.
2:18 Căci dacă zidesc iarăși cele ce am dărâmat, mă învederez pe mine însumi călcător al legii.
2:19 Căci eu prinⓚ lege amⓛ murit față de lege ca să trăiescⓜ față de Dumnezeu.
2:20 Am fost răstignitⓝ cu Hristos și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine; iar ceea ce trăiesc acum în carne, trăiescⓞ în credință, credința care este în Fiul lui Dumnezeu, care m‐a iubitⓟ și s‐a dat pe sine însuși pentru mine.
7:11 Și a fost așa: după aceea Isus s‐a dus într‐o cetate numită Nain. Și cu el mergeau ucenicii lui și gloată multă.
7:12 Și când s‐a apropiat de poarta cetății, iată aduceau afară un mort, singurul fiu la mama lui, și ea era văduvă. Și era destulă gloată din cetate.
7:13 Și când a văzut‐o Domnul, i s‐a făcut milă de ea și i‐a zis: Nu plânge.
7:14 Și s‐a apropiat și s‐a atins de sicriu și cei ce‐l purtau au stat. Și el a zis: Tinere, îți zic, scoală‐te.ⓖ
7:15 Și mortul s‐a ridicat în sus și a început să vorbească. Și l‐a dat mamei lui.
7:16 Și i‐a cuprins frica pe toțiⓗ și slăveau pe Dumnezeu zicând: Prooroc mare s‐aⓘ ridicat între noi. Și: Dumnezeuⓙ a cercetat pe poporul său.
13:7 Aduceți‐văⓘ aminte de povățuitorii voștri care v‐au vorbit Cuvântul lui Dumnezeu, și privind de aproape sfârșitul viețuirii lor, urmați‐leⓙ credința.
13:8 Isus Hristos este acelașiⓚ ieri și azi și în veci.
13:9 Nuⓛ fiți purtați încoace și încolo de învățături felurite și străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nuⓜ prin mâncări, din care n‐au avut folos cei ce umblă cu ele.
13:10 Noi avemⓝ un altar de la care n‐au drept să mănânce cei ce slujesc cortului.
13:11 Căci trupurile acelor dobitoace alⓞ căror sânge este dus pentru păcat în Sfânta sfintelor de marele preot sunt arse afară din tabără.
13:12 Pentru aceea și Isus, ca să sfințească poporul prin sângele său însuși, aⓟ pătimit afară din poartă.
13:13 Deci dar să ieșim la el afară din tabără, suferind ocaraⓠ lui.
13:14 Căciⓡ n‐avem aici o cetate care să rămână, ci căutăm ca stăruință pe cea viitoare.
13:15 Prinⓢ el deci să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfăⓣ de laudă, adică rodulⓤ buzelor care mărturisesc numele lui.
13:16 Șiⓥ nu uitați facerea de bine și dărnicia; căci Dumnezeu găsește plăcere în jertfeⓦ de acestea.