9:24 Căciⓩ Hristosul a intrat nu într‐o Sfânta sfintelor făcută de mâini, icoanăⓐ a celor adevărate, ci chiar în cer, ca să seⓑ înfățișeze acum pentru noi înaintea feței lui Dumnezeu;
9:25 nici ca să se aducă de mai multe ori jertfă pe sine însuși, după cum marele preotⓒ intră în Sfânta sfintelor în fiecare an, cu sânge străin;
9:26 fiindcă altfel trebuia să fi pătimit de mai multe ori de la întemeierea lumii; ci acum, la sfârșitulⓓ veacurilor, s‐a arătat o datăⓔ pentru desființarea păcatului prin jertfa sa.
9:27 Șiⓕ întrucât este hotărât oamenilor să moară o dată, iarⓖ după aceea vine judecata,
9:28 astfel și Hristosulⓗ, fiind adusⓘ o dată ca să poarte păcatele multoraⓙ, se va arăta a doua oară, deosebit de păcat, spre mântuire celor ceⓚ îl așteaptă.
9:1 Deci și cel dintâi legământ avea întocmiri pentru slujba dumnezeiască și pentru sfântul locașⓔ din lumea aceasta.
9:2 Căciⓕ a fost întocmit un cortⓖ, cel dintâi, care se numește Sfânta, în care era sfeșniculⓗ și masaⓘ și punerea înainte a pâinilor;
9:3 iar dupăⓙ perdeaua a doua, cortul care se numește Sfânta sfintelor,
9:4 având tămâietoarea de aur șiⓚ chivotul legământului ferecat peste tot cu aur, în care era un vasⓛ de aur care avea mana, și toiagul lui Aaronⓜ, care odrăslise și tableleⓝ legământului.
9:5 Iar deasupraⓞ lui heruvimii slavei umbrind scaunul îndurării; despre acestea nu este acum de vorbit cu de‐amănuntul.
9:6 Și acestea fiind întocmite astfel, preoțiiⓟ intră totdeauna în întâiul cort, săvârșind slujbele dumnezeiești,
9:7 iar în al doilea, numai marele preot, o datăⓠ pe an, nu fără sânge, peⓡ care‐l aduce pentru sine și pentru greșelile din neștiință ale poporului.
8:27 Și Isusⓟ a ieșit, și ucenicii săi, în satele Cezareei lui Filip. Și pe cale a întrebat pe ucenicii săi zicându‐le: Cine zic oamenii că sunt eu?
8:28 Iar ei i‐au spus zicând: Ioanⓠ Botezătorul. Și alții: Ilie. Iar alții: Unul din proroci.
8:29 Și el i‐a întrebat: Dar voi cine ziceți că sunt eu? Și Petru răspunde și‐i zice: Tuⓡ ești Hristosul.
8:30 Șiⓢ le‐a poruncit să nu spună nimănui aceasta despre el.
8:31 Și aⓣ început să‐i învețe că trebuie ca Fiul omului să sufere multe și să fie lepădat de bătrâni și de mai marii preoților și de cărturari și să fie omorât și după trei zile să învieze.
10:38 Iar pe când mergeau ei pe calea lor, a intrat într‐un sat. Și o femeie cu numele Martaⓐ l‐a primit în casa ei.
10:39 Și ea avea o soră numită Maria, careⓑ și ea ședea josⓒ la picioarele Domnului și asculta cuvântul lui.
10:40 Iar Marta era prinsă la o parte de multă slujire. Și a venit la el deodată și a zis: Doamne, nu‐ți pasă că sora mea m‐a lăsat singură să slujesc? Zi‐i deci să pună mâna cu mine.
10:41 Și Domnul a răspuns și i‐a zis: Marto, Marto, pentru multe te îngrijorezi și te tulburi tu,
10:42 dar unⓓ singur lucru este de trebuință; căci Maria și‐a ales partea cea bună, care nu va fi luată de la ea.
11:27 Și a fost așa: pe când zicea el acestea, o femeie din gloată a ridicat glasul și i‐a zis: Fericitⓣ este pântecele care te‐a purtat și țâțele pe care le‐ai supt.
11:28 Iar el a zis: Mai bine fericițiⓤ cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și‐l păzesc.