Evrei
6:9 Dar despre voi, iubiților, suntem încredințați de mai bune lucruri și care țin de mântuire, chiar dacă vorbim astfel.
6:10 Căciⓔ Dumnezeuⓕ nu este nedrept ca să uite lucrulⓖ vostru și iubirea pe care ați arătat‐o pentru numele lui, întrucât ați slujitⓗ și slujiți sfinților.
6:11 Dar dorim ca fiecareⓘ dintre voi să arate aceeași sârguință pentru încredereaⓙ deplină a nădejdii până la sfârșit,
6:12 ca să nu fiți trândavi, ci următori ai celor ce prin credință și îndelungă răbdare moștenescⓚ făgăduințele.
Evanghelia după Marcu
7:31 Șiⓤ a ieșit iarăși din hotarele Tirului și a venit prin Sidon la marea Galileei, prin mijlocul hotarelor Decapolei.
7:32 Și‐iⓥ aduc pe un surd și mut și‐l roagă să‐și pună mâna peste el.
7:33 Și l‐a luat din gloată la o parte și i‐a pus degetele în urechi și a scuipatⓦ și i‐a atins limba.
7:34 Și privindⓧ spre cer, a suspinatⓨ și‐i zice: Efata; adică, Deschide‐te.
7:35 Și i s‐au deschis urechile și îndatăⓩ s‐a dezlegat legătura limbii și vorbea deslușit.
7:36 Și le‐aⓐ poruncit să nu spună nimănui; dar cu cât le poruncea cu atât mai mult vesteau.
7:37 Și se mirau peste măsură zicând: Toate le‐a făcut bine și face pe surzi să audă și pe muți să vorbească.
1 Corinteni
15:47 Cel dintâi omⓔ este din pământⓕ, țărână, al doilea om este dinⓖ cer.
15:48 Cum este cel ce este țărână, astfel sunt și cei ce sunt țărână, și cumⓗ este cel ceresc astfel sunt și cei cerești.
15:49 Și după cumⓘ am purtat chipul celui ce este țărână, vomⓙ purta și chipul celui ceresc.
15:50 Însă zic aceasta, fraților: carneaⓚ și sângele nu pot să moștenească Împărăția lui Dumnezeu, nici putrezirea nu moștenește neputrezirea.
15:51 Iată, vă spun o taină; nuⓛ toți vom adormi, darⓜ toți vom fi schimbați,
15:52 într‐o clipă, într‐o clipeală de ochi, la cea din urmă trâmbițăⓝ; căci trâmbița va suna și morții se vor scula fără putrezire și noi vom fi schimbați.
15:53 Căci trebuie ca acest trupⓞ supus putrezirii să îmbrace neputrezirea și muritorul acesta să îmbrace nemurirea.
15:54 Dar când trupul acesta supus putrezirii va îmbrăca neputrezirea și muritorul acesta va îmbrăca nemurirea, atunci se va întâmpla cuvântul care este scris: Moarteaⓟ a fost înghițită în biruință.
15:55 Unde îți este, moarteⓠ, biruința? Unde îți este, moarte, boldul?
15:56 Boldul morții este păcatul și putereaⓡ păcatului este legea.
15:57 Darⓢ mulțumită fie lui Dumnezeu, care ne dă biruințaⓣ prin Domnul nostru Isus Hristos.
Evanghelia după Ioan
5:24 Adevărat, adevărat vă spun, că cineⓐ aude cuvântul meu și crede în cel ce m‐a trimis pe mine, are viață veșnică și nu vine la judecată, ciⓑ a trecut din moarte la viață.
5:25 Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul și acum este când morțiiⓒ vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce vor auzi, vor trăi.
5:26 Căci după cum Tatăl are viață în sine însuși, astfel a dat și Fiului să aibă viață în sine însuși.
5:27 Și i‐aⓓ dat putere ca să facă judecată, pentru căⓔ este Fiu al omului.
5:28 Nu vă minunați de aceasta, căci vine ceasul când toți care sunt în morminte vor auzi glasul lui.
5:29 Șiⓕ cei ce au făcut cele bune vor ieși spre învierea vieții, iar cei ceⓖ au făptuit cele rele, spre învierea judecății.
5:30 Euⓗ nu pot face nimic de la mine însumi; judec după cum aud și judecata mea este dreaptă, căci nuⓘ caut voia mea, ci voia celui ce m‐a trimis.