La intrarea în mănăstirea Sfântului Pantelimon de pe Sfântul Munte Athos, în stânga porții sfinte, este atârnată o fotografie cu o inscripție în partea de jos în rusă și greacă: "Minunea apariției Maicii Domnului din 21 august 1903", făcută în acest loc în ultima zi în care se dădea de pomană săracilor în monede turcești "cherek".
Alături, este construită o capelă dedicată acestui eveniment, cu un havuz artificial în mijloc, iar pe latura nordică a acesteia, se află o icoană care o înfățișează pe Fecioara Maria cu o pâine în mâini.
La sf. sec. al XIX-lea și la în. sec. al XX-lea, călugării ruși din Athos au dezvoltat o amplă activitate caritabilă. În fiecare toamnă, ei aduceau în cele mai sărace zone ale Greciei și distribuiau gratuit celor nevoiași - stocuri de grâu. În mănăstirea rusă a Sfântului Mare Mucenic Pantelimon de pe Sfântul Munte Athos, în fiecare joi, săracii se adunau și primeau acolo haine, bani și alimente. Din nefericire, mulți greci au perceput aceste fapte bune ca fiind propagandă rusă menită să acapareze teritorii. Protaton a interzis distribuirea de milostenii, invocând faptul că unele persoane foloseau banii primiți pentru beție. Aparent, Protaton se temea că, prin milostenie, rușii ar putea pune stăpânire pe întregul Athos.
În 1903, în luna august, a sosit o scrisoare din Protaton adresată egumenului mănăstirii Sfântului Pantelimon - Andrei. În această scrisoare Sfântul Kinot admonesta în legătură cu milostenia oferită în monede turcești, că este inutilă și dăunătoare pentru tineri. Se propunea ca aceasta să fie înlocuită cu un alt fel de ajutor, mai potrivit. În caz de nerespectare, Kinotul promitea să intervină pentru oprirea distribuirii milosteniei.
Pe 21 august, această scrisoare de la Protaton a fost citită la poarta mănăstirii în greacă și în rusă. După citire, oamenii aflați în suferință au început să vină după milostenie, iar ieromonahul Gabriel a făcut o fotografie ca amintire. Cu puțin timp înainte, un călugăr sihastru de mai multe ori a văzut o femeie în timpul împărțirii monedelor, a vorbit despre ea cu portarul, chiar a vrut să i-o arate, dar la ultima împărțire nu a mai fost găsită. Totuși, când a fost arătată fotografia, în fața coloanei de oameni săraci care părăseau mănăstirea, "a apărut o figură feminină care plângea în haine de călugăr."
"Călugării greci au explicat că era însăși Maica Domnului, care se arăta îndurerată pentru oamenii săraci care fuseseră privați de ajutor. Această imagine se află și astăzi în multe mănăstiri din Athos." (Sfântul Munte Athos și slavii, N. Panayoti, p.22)
Este demn de remarcat faptul că fotografia a fost făcută la prima dăruire de milostenie, adică chiar la început, când s-a apropiat prima persoană și nimeni nu trebuia să stea în fața lui.
ISTORIA MILOSTENIEI FĂCUTE DE RUȘI ÎN SFÂNTUL MUNTE ATHOS
Distribuirea de milostenie în mănăstirea rusă de pe Sfântul Munte Athos, a fost inițiată de colectorul monahismului rusesc de pe Athos, bătrânul Ieronim, și a fost poruncită de el să fie respectată cu strictețe de generațiile succesive, pentru a atrage harul lui Dumnezeu în mănăstire.
În 1840, când, la invitația stareților greci din chilia sa pustnică, Ieronim s-a mutat la Mănăstirea Pantelimon și a dăruit toate proviziile sale pustnicilor săraci. În acest fel, starețul a început distribuirea de milostenie, care s-a revărsat apoi din belșug, din mâinile sale generoase. În fiecare an, atâta timp cât sănătatea i-a permis, părintele Ieronim călătorea primăvara în jurul întregului Sfânt Munte, vizitând pustnicii. El culegea de la ei miere duhovnicească și îi ajuta cu milostenia, astfel încât toți îi erau cunoscuți și veneau cu sutele la mănăstirea sa. La poarta mănăstirii era întotdeauna o rezervă de pesmeți și alte alimente pentru asceții tainici, care, ferindu-se de oameni, veneau noaptea.
Un martor a scris despre distribuirea milosteniei, după cum urmează:
"Duminica și de sărbători este un aflux uriaș de oameni în mănăstire. Aspectul patetic al vizitatorilor, îmbrăcați în zdrențe, pe jumătate îmbrăcați, epuizați și bolnavi, este frapant. La început am crezut că toți acești călugări săraci aparțineau lui Rusik, dar s-a dovedit a fi diferiți asceți ai Athosului. Printre ei vezi greci, bulgari, moldoveni și ruși. Toți sunt hrăniți la a doua masă, după care merg la chilia duhovnicului părintelui Ieronim, unde li se întinde o pomană pregătită dinainte.
La spitalul monahal, în afară de frăția sa, părintele Ieronim poruncea să-i primească pe toți cei care veneau: "Siromonahii, călugării săraci, străinii care trec pe aici, călugări sau laici, după ce în prealabil luau binecuvântare de la cine era nevoie".
La sfârșitul sec. al XIX-lea, când numărul rușilor de pe Athos a crescut considerabil, acest lucru a început să-i îngrijoreze pe greci. Patriarhul Ioachim a interzis oficial să le ofere rușilor chilii și colibe. Prin voința Părintelui Ieronim, în 1882, în moșia monahală a fost izolat un teren mare în largul coastei pentru așezarea rușilor, precum și pentru frații monahi care doreau singurătate.
Mănăstirea a finanțat construirea unei catedrale pentru rugăciune comună și a unui spital pentru 20 de persoane, iar schitul, pe care părintele Ieronim l-a numit Noul Tebaid, s-a umplut de pustnici. Pentru noul schit, Ieronim a scris un statut strict al vieții de pustnic.
După moartea părintelui Ieronim, fluxul de oameni din Rusia care doreau să trăiască și să moară la Athos, a continuat să crească. Mănăstirea Sfântului Pantelimon, la în. sec. XX, era atât de supraaglomerată încât aproximativ 120 de persoane, nu aveau nici o chilie. Numărul total al frăției, împreună cu cei din curțile din Rusia, se apropia deja de 2.000.
Schiturile Sfinților Andrei și Ilie se aflau într-o poziție similară. Chiliile rusești s-au transformat în chinovie monahală, cu până la 100 de călugări. Donațiile din Rusia au permis acestor mănăstiri să se extindă. De asemenea, numărul siromonahilor ruși era în creștere, iar mănăstirea Sfântului Pantelimon și chiturile ruse nu puteau decât să-i ajute cu pomană.
Pe lângă săracii ruși, printre cei nevoiași se numărau greci, bulgari, sârbi, români și moldoveni. Milostenia de la mănăstirea Sfântului Pantelimon a fost stabilită sub forma unei alocații bănești, în monede turcești. O dată pe săptămână, se dădea atât cât era necesar pentru subzistență până la următoarea împărțire.
În timpul părintelui Ieronim, în 1870, doar 60 de persoane primeau monede, 10 ani mai târziu - 160, iar în 1903 erau deja 700 și încă 300 erau în Karyes, deoarece nu puteau veni din cauza bolii sau a bătrâneții.
APARIȚIA MIRACULOASĂ A FECIOAREI MARIA ÎN VIS
În 1886, după moartea părintelui Ieronim, ieromonahul Nifont a avut o viziune în vis. O femeie magnifică și strălucitoare (Maica Domnului) a intrat în chilia sa și i-a spus: "Spune-i părintelui Macarie (starețul Mănăstirii Sfântul Pantelimon, 1875-1889) să nu închidă porțile pentru săraci, căci am mult aur și argint". După ce a spus aceasta, a început să plece din chilie. Călugărul s-a trezit și încă mai simțea strălucirea continuă. Îndoindu-se, s-a plimbat prin chilie, s-a rugat și a ațipit din nou. Aceeași viziune și aceleași cuvinte. S-a întrebat dacă nu cumva era a vrăjmașului și a adormit din nou, iar a treia oară a văzut și a auzit același lucru. Trezindu-se, de ambele ori a văzut din nou un fel de strălucire continuă.
În 1889, părintele egumenul Macarie a plecat către Domnul. În testamentul său, a amintit cuvânt în cuvânt spusele Maicii Domnului, pe care i le spusese Părintelui Nifont: "Porțile mănăstirii să nu se închidă niciodată pentru săraci și nevoiași și pentru toți cei care cer...".
În 1896 părintele Nifont a fost ales prin tragere la sorți ca conducător și a devenit a doua persoană din mănăstire după egumen și succesorul acestuia, iar în 1903, după moartea părintelui egumen Andrei, a devenit conducătorul mănăstirii.
SECOLELE XIX ȘI XX
Siromonahii au continuat să vină, dar nu li s-a dat decât pâine și pesmeți, și nici măcar o masă. Starețul, părintele Andrei, dorind să împlinească directiva Sfântului Kinot, a răspuns simplu: "Nu este poruncit să vă dau." Astfel, vechea poruncă lăsată moștenire, care era de la Dumnezeu, s-a dovedit a fi încălcată.
Reprezentantul mănăstirii Sfântului Pantelimon din Karyes, părintele Grigore, mișcat de lacrimile și plângerile siromonahilor care veneau zilnic la el, a fost deosebit de îngrijorat de ceea ce se întâmplase. Într-o scrisoare adresată egumenului, el l-a implorat să atragă atenția asupra faptului că cei care sufereau pentru milostenie, strigau către cer și a cerut să se ia măsuri pentru respectarea poruncii stareților Ieronim și Macarie, altfel mănăstirea va atrage mânia lui Dumnezeu pentru că i-a disprețuit pe frații mai mici ai lui Hristos.
Cu trei ani înainte de anularea milosteniei, unuia dintre călugări i s-a arătat într-o viziune în vis, ceea ce aștepta mănăstirea în viitor. El a văzut mănăstirea Sfântului Pantelimon, pe atunci supraaglomerată de călugări, complet pustie, plină de spini și încâlcită de frânghii. Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, împreună cu Sfântul Nicolae și cu Sfântul Mitrofan, s-au arătat unul câte unul, fiecare deasupra bisericii sale, și după un scurt sfat între ei, au spus: "Să avem răbdare".
În 1914, a început războiul mondial și toți novicii de vârstă de recrutare au fost mobilizați în armata rusă. Comunicațiile cu Rusia au încetat. Revoluția din Octombrie i-a îndepărtat definitiv pe cei din Sfântul Munte, rușii de patria lor natală și i-a lipsit de orice speranță de ajutor din partea acesteia. Banii economisiți în patria natală, precum și casele au fost pierdute; cele 137 de persoane care își făcuseră noviciatul acolo, erau acum în imposibilitatea de a se întoarce.
Frații, care erau obișnuiți să trăiască în belșug, au simțit imediat o lipsă de tot. Proviziile vechi s-au epuizat rapid. Lipsa banilor a obligat frăția să împrumute bani de la mănăstirile grecești.
Principala sursă de venit a fost lemnul și metohiile din peninsula Kassandra și din Kalamaria. Frații înșiși au muncit din greu în grădini, la vii, plantații de măslini și au tăiat pădurile. În ciuda tuturor greutăților, mănăstirea a asigurat pâine - pentru 250 de pustnici, în timpul și după război.
Au început să se audă păreri pentru ca Rusik să devină grec. Din nou, călugării ruși au început să sufere opresiuni din partea grecilor. Călugării au văzut acoperământul senin al Maicii Domnului în timpul războiului, când, în mijlocul zgomotului tunurilor, Athosul a rămas un refugiu liniștit. Ei știau de calamitățile suferite de oamenii din Grecia și Rusia în acea perioadă, știau de ororile persecuției Bisericii din patria lor. Frații îi mulțumeau lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru necazurile lor relativ minore, râdeau, îndurau și se căiau, considerându-se vinovați de pedeapsa lui Dumnezeu.
În toată această perioadă dificilă, timp de 35 de ani, egumenul mănăstirii a fost bătrânul Părinte Misail, un ucenic al bătrânilor Ieronim și Macarie. În timpul egumenului Misail, numărul fraților a mai fost de 500, iar în anii '60, sec. XX, s-a redus la 20, dintre care jumătate erau bolnavi, iar cel mai tânăr dintre ei a ajuns la vârsta de 60 de ani. Doi ani mai târziu, a venit o nouă pedeapsă - un incendiu care a distrus o mare parte din clădirile mănăstirii.
Trecuseră mai bine de 100 de ani de la abolirea milosteniei, iar noul guvern rus a întins o mână de ajutor. Clădirile arse au fost reconstruite, iar mănăstirea își recapătă aspectul de odinioară. În amintirea evenimentelor din 1903, în mănăstire a fost pictată o icoană a "Imaginii scrise prin iluminare", în cinstea căreia a fost sfințit un paraclis, a fost compusă o slujbă și în fiecare an, la 21 august pe stil vechi, se celebrează o priveghere de toată noaptea.
