Miracolul Focului Sfânt Văzut Cu Ochii Unui Călugăr

Inaugurarea primului Templu al Învierii a avut loc la 13 septembrie 330 d.Hr., în timpul domniei lui Constantin cel Mare.

La inaugurare a participat și Sfânta Elena, care venise la Constantinopol cu câteva luni mai devreme în căutarea Sfintei Cruci.

Patriarhul Ierusalimului și istoricul Dositeu, menționează în a doua sa carte de istorie bisericească «Despre patriarhii Ierusalimului!» (12 cărți în total):

"Iar împărăteasa (Elena) cu o mare bucurie și frică s-a urcat la Crucea cea de viață făcătoare, a îmbrățișat-o și s-a închinat, iar de acolo a început sărbătoarea Înălțării la Ierusalim, după slăvirea vestitului Templu al Învierii ... Și atunci Lumina Cerească a Mormântului Domnului a fost transferată în ziua cea mare a patruzecimii (adică în Duminica Răstignirii)...".

Ce reprezintă Focul Sfânt?

Știm că în noaptea de Sâmbăta Mare, cu puțin timp înainte de începerea Sfintei Liturghii, toate luminile în biserică se sting, preotul își aprinde lumânarea cu Focul Sfânt și apoi dăruiește această lumină credincioșilor cu strigăte de bucurie "Hristos a Înviat".

Cu toate acestea, ceea ce se întâmplă o dată pe an în Biserica Învierii din Ierusalim, transcende granițele umane și este legat de însuși prezența lui Hristos în locul înmormântării sale, care a avut loc acum 2000 de ani.

Așadar, la ora 12 în Sâmbăta Mare, Patriarhul Ierusalimului sosește împreună cu marii preoți din Țara Sfântă, în prezența catolicilor, armenilor, protestanților și necreștinilor (musulmani, evrei). Este obligatoriu să fie însoțit de poliția israeliană, care menține ordinea în timpul ceremoniei Focului Binecuvântat.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că acoperământul Sfântului Mormânt (în interiorul căruia se află o placă de marmură în care a fost așezat trupul Dumnezeului-Om Iisus Hristos) este inspectat în detaliu de un comitet special pentru a exclude orice formă de fraudă.

După inspecție, ușa Sfântului Mormânt este sigilată cu pecete speciale, în timp ce comandantul politic israelian din Ierusalim și șeful poliției israeliene verifică cu atenție Patriarhul, așa cum am menționat mai sus, pentru a se asigura că nu are nimic cu el care ar putea ajuta la aprinderea focului.

Toate acestea au loc în prezența unei mulțimi uriașe de credincioși și a Patriarhului Armean sau a reprezentantului său.

Trebuie menționat că astăzi, cheile Bisericii Învierii nu sunt deținute de ortodocși, ci de musulmani. De la ocuparea arabă a Orașului Sfânt, acestea au fost transmise din generație în generație.

Focul Sfânt nu a fost niciodată cedat disidenților (latinii), în ciuda tuturor mașinațiunilor francilor din prima și a opta cruciadă (1096-1270) și a ocupării Țării Sfinte de către Richard Inimă de Leu.

Intrând în Sfântul Mormânt, Patriarhul îngenunchează și se roagă, rugându-l pe Domnul nostru Iisus Hristos să trimită Focul Sfânt ca dar pentru popor.

Curând, marmura de piatră a Sfântului Mormânt începe să se aburească, parcă, și apare o Lumină celestă albăstruie, un foc care aprinde 33 de lumânări (la fel ca și anii lui Hristos), pe care Patriarhul le ține în mână.

Această Lumină trece apoi ca un vârtej și se revarsă în Biserica Învierii, care are o capacitate de aproximativ 5.000 de persoane.

CUM APARE CU ADEVĂRAT FOCUL SFÂNT: DOVADA UNUI MARTOR OCULAR

Călugărul grec, Părintele Mitrofan a fost păzitor al Sfântului Mormânt timp de 58 de ani! În primii ani, el însuși a avut îndoieli cu privire la modul în care se aprinde Focul Sfânt, până în momentul când a decis să afle adevărul prin experiență... în interiorul Sfântului Mormânt!

«Era exact ora douăsprezece noaptea, era noaptea din Vinerea Patimilor spre Sâmbăta Mare. Echipamentul meu era format dintr-o lanternă mică și o sticlă de apă.

Doream să-mi potolesc curiozitatea o dată pentru totdeauna și să aflu un secret pe care nimeni altcineva nu l-a putut cunoaște până în prezent. I-am spus asistentului meu că trebuie să repar ceva la etaj și să îmi aducă o scară. Eram complet singuri. M-am prefăcut că lucrez, spunându-i să i-a la o parte scara, pentru că imediat ce voi termina, voi sări în jos singur.

Nu sunt în stare să-mi descriu sentimentele. În acele ore am simțit frică și teroare. Sudoarea rece m-a învăluit și am tremurat din tot corpul.

"Cine a mai îndrăznit vreodată să facă așa ceva în lunga istorie creștină a Sfântului Mormânt? Cu ce drept ești aici? Dacă mă vor descoperi aici?".

Dar, în gândurile mele îngrozite, perseverența mea nu a cedat. Trebuia să aflu despre Focul Binecuvântat și Sfânt! Este într-adevăr un miracol sau e doar o glumă și o farsă... După ceva timp, remușcările din nou m-au copleșit.

Ca și cum cineva m-ar fi împins, spunându-mi: «Coboară repede, cât mai ai timp. Pentru că în curând va începe slujba ortodoxă, până la ora 4 dimineața. Apoi vor veni armenii, iar tu vei fi nevoit să rămâi aici, ghemuit, nemișcat, tăcut și neliniștit. Vai de tine, Părinte Mitrofan, că va trebui să suferi, am spus eu, plângându-mă în sinea mea. Toată lumea crede în această minune, doar tu nu crezi; mai ești și păzitorul Sfântului Mormânt, nenorocitule.»

În cele din urmă, la ora 2 dimineața, în Sâmbăta Mare, preotul ortodox a început slujba. Apoi, la ora 4, au venit armenii cu сântările lor neîncetate. În cele din urmă au venit și latinii. Când mi s-a uscat gura de la agonie, am răcorit-o turnându-mi apă pe buze și apoi...am așteptat continuarea.

În sfârșit, a sosit părintele Anatolie. I-am urmărit îndeaproape mișcările, încercând să sesizez orice lucru suspect. La ora 11 dimineața, Mormântul a fost sigilat, iar un întuneric adânc s-a așternut peste baldachinul în care mă ascundeam; mi-am aprins lanterna.

Am văzut o lumânare groasă stinsă și o candelă. Vor fi oare ele aprinse de Hristos sau de focul artificial adus de Patriarh?

Am stins felinarul și am așteptat... În marea acestei agonii, am început încet să mă rog.

Mi-am întrerupt brusc gândurile când ușa Sfântului Mormânt s-a deschis și însuși Patriarhul a intrat în întuneric. Ascuns de sus, l-am văzut!

Era exact ora douăsprezece după-amiază. Neliniștea mea creștea. Auzeam deja primii pași ai Patriarhului în jurul Pietrei Sfinte. Îi puteam vedea silueta.

Chiar în acel moment, în liniștea nesfârșită a mormântului, am auzit un fluierat ușor. A fost asemenea unei brize ușoare. Și imediat după aceea, am fost zguduit de o priveliște de neuitat. Am văzut o Lumină Albastră care se răspândea încet prin Spațiul Sacru al Mormântului.

Focul acela albastru, îl vedeam cum se învârtea ca o tornadă puternică, smulgând copaci înalți din inerție, purtându-i la mulți kilometri distanță. Ce putere avea acest Foc ciudat!

În acea lumină îl puteam vedea clar pe Patriarh și picăturile groase de transpirație care picurau de pe față lui. Îngenuncheat, a depus mâna lângă fisură.

Pe marmura Memorialului a așezat 4 mănunchiuri a câte 33 de lumânări albe, la număr ca și anii lui Hristos, și, luminat de această lumină misterioasă, a început să recite rugăciuni.

Apoi, această lumină albastră a început să se rotească, imediat după aceea a început să se transforme într-un Foc alb strălucitor!

Curând, această Lumină a devenit un disc de Soare suspendat deasupra Patriarhului. Apoi l-am văzut cum ridică sfeșnicele în aer, așteptând "ceva". Aștepta ajutorul lui Dumnezeu! Și când el și-a ridicat încet și rugător mâinile spre cer, chiar înainte de a ajunge la înălțimea capului, într-o clipă, ca și cum ar fi atins un cuptor aprins, s-au aprins împreună cu candela!

Ochii mei s-au umplut de lacrimi. Tot corpul îmi ardea dinnăuntru. Am fost înconjurat de senzația unui cuptor de foc, iar patriarhul, vizibil agitat, s-a retras cu lumânările aprinse spre ieșire.»