Cuviosul Simeon, numit „Cel Bătrân”, a dus încă din tinerețe o viață pustnicească, așezându-se într-o mică peșteră din Siria, în deplină singurătate. Viața sa se desfășura în post aspru, rugăciune neîncetată și cugetare la Dumnezeu. Hrana sa era alcătuită doar din ierburile care creșteau în jurul peșterii.
Astfel s-a nevoit vreme de mulți ani. Când însă au început să vină la el mulți oameni, dorind să-l vadă și tulburându-i liniștea, a părăsit peștera și s-a mutat pe Muntele Aman. Dar nici acolo nu a găsit liniște din cauza mulțimilor care veneau la el.
Atunci s-a retras pe Muntele Sinai. Însă Dumnezeu nu a binevoit ca Cuviosul să rămână în Sinai, deoarece îi era rânduit să lucreze la mântuirea altora în locul unde își începuse nevoințele. De aceea, Simeon s-a întors pe Muntele Aman. Sub îndrumarea sa, în scurtă vreme au fost întemeiate acolo două mănăstiri: una pe vârful muntelui, iar cealaltă la poalele lui. Povățuind aceste mănăstiri, Cuviosul Simeon veghea asupra nevoitorilor încredințați grijii sale, îi încuraja și îi întărea în nevoințele evlaviei, îi avertiza asupra atacurilor și uneltirilor vrăjmașului mântuirii noastre și îi călăuzea în lupta împotriva lui. Îi îndemna la trezvie lăuntrică, la blândețe, la îngăduință față de aproapele și la mărinimie față de vrăjmași. Pentru nevoințele sale neobosite, Dumnezeu i-a dăruit harul de a stăpâni chiar și fiarele sălbatice. După ce a viețuit în chip bineplăcut lui Dumnezeu, Cuviosul Simeon a adormit în pace în Domnul, la adânci bătrâneți.
