Sfântul Mucenic Mertie a fost ostaș în vremea împăratului Dioclețian (284–305). În timpul unei campanii împotriva maurilor, comandantul său l-a silit să aducă jertfă idolilor. Sfântul Mertie a refuzat să se supună și, pentru aceasta, a fost supus unor chinuri cumplite, pe care le-a îndurat cu multă bărbăție. Chinuitorul său, cuprins de uimire și groază în fața răbdării mucenicului, nu mai putea continua torturile, care au durat până când pe trupul sfântului nu a mai rămas niciun loc nevătămat, tot corpul fiindu-i acoperit de răni și cicatrici. Aruncat în temniță, sfântul a petrecut opt zile în suferință, îndurând foamea și cruzimea temnicerilor. După ce s-a rugat Domnului, mucenicul a rostit: „În mâinile Tale, Fiule al lui Dumnezeu, îmi încredințez duhul meu”, iar apoi s-a mutat la Hristos, pentru Care a pătimit cu vrednicie și curaj.
