Ieromonah
Moisei Nichitici Kojin s-a născut în anul 1868, în satul Olenița. În tinerețe a hotărât să-și închine viața lui Dumnezeu și a mers la Mănăstirea Soloveț, unde a primit tunderea în monahism, iar în anul 1896 a fost hirotonit preot. La Mănăstirea Soloveț și-a săvârșit nevoința monahală până la închiderea acesteia de către bolșevici, în anul 1924. Din anul 1926, după întoarcerea în satul natal, a slujit ca preot la Biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, păstrând cu statornicie rânduielile și tradițiile ortodoxe. Pentru aceasta a fost prigonit. Ieromonahul Moise a fost arestat la 16 aprilie 1931, fiind acuzat de „propagandă sistematică împotriva colhozurilor, desfășurată sub pretext religios”. A fost condamnat la trei ani de exil într-un lagăr de muncă corecțională. A trecut la Domnul la 7 septembrie 1931, într-un spital din Leningrad, având diagnosticul de „scorbut (avitaminoză C), enterocolită”.
