Sfântul Marcel, roman de neam, a devenit episcop al Romei după Sfântul Mucenic Marcelin și a păstorit timp de cinci ani și șase luni în vremea împăraților păgâni Dioclețian, Maximian Herculius, Maximian Galeriu și Maxențiu. În acea perioadă, împăratul Maximian, dorind să-i fie pe plac lui Dioclețian, a zidit terme și i-a supus pe creștini la munci grele. Un creștin bogat, pe nume Trasone, îi ajuta în taină pe creștini, iar Sfântul Marcel i-a rânduit diaconi pe Sisiniu și pe Chiriac.
Amândoi diaconi au fost arestați în timp ce duceau hrană mucenicilor și au fost supuși la munci istovitoare. Sfântul Sisiniu, ajutându-l pe bătrânul Saturnin, a fost adus înaintea împăratului, unde și-a mărturisit credința și a fost trimis la chinuri. A fost aruncat în temnița Mamertină, iar chipul său strălucea de lumină cerească. Șeful temniței, Apronian, s-a botezat prin rugăciunile sfântului.
Sfântul Sisiniu și Apronian au fost aduși din nou înaintea împăratului; Apronian și-a mărturisit și el credința și a fost ucis. Sfântul Sisiniu și bătrânul Saturnin au fost supuși la torturi, dar nu s-au lepădat de Hristos. Au fost uciși, iar trupurile lor au fost îngropate de Trasone împreună cu preotul Ioan.
Sfântul Chiriac, aflându-se în temniță, tămăduia bolnavi și a fost chemat să o vindece pe fiica împăratului Dioclețian, Artemia. El a izgonit duhul necurat din ea și a botezat-o. După aceasta, Sfântul Chiriac a fost eliberat, dar curând a fost din nou arestat și supus la chinuri. El și prietenii săi, Smaragd și Larg, au fost executați, iar trupurile lor au fost îngropate tot de preotul Ioan.
Sfântul Marcel, după îndelungate suferințe, a fost osândit să îngrijească vitele și, epuizat de lipsuri, a trecut la Domnul. Trupul său a fost îngropat în cimitirul Priscilei. Astfel și-a încheiat viața preasfințitul papă Marcel, lăsând în urma sa mulți fii duhovnicești în ceruri.
