Sfântul plăcut lui Dumnezeu Chir s-a născut în Alexandria și era un medic vestit, care îi vindeca pe bolnavi fără plată și îi îndruma pe oameni pe calea mântuirii. În timpul persecuției împăratului Dioclețian (284–305), Sfântul Chir s-a retras în pustia Arabiei, unde a primit tunderea în monahism. Acolo a continuat să-i vindece pe cei suferinzi prin rugăciune, primind de la Dumnezeu darul de a tămădui toate bolile.
În cetatea Edessa trăia pe atunci un ostaș pe nume Ioan, creștin evlavios. Când a început prigoana împotriva creștinilor, el a mers la Ierusalim, iar acolo, auzind despre Sfântul Chir, a pornit în căutarea lui. A trecut prin Alexandria și apoi prin Arabia, iar după ce l-a găsit, s-a atașat de el cu toată inima și a devenit ucenicul și însoțitorul său credincios.
Aflând că în Egipt, în cetatea Canop, fusese arestată creștina Atanasia împreună cu cele trei fiice ale sale – Teoctista, în vârstă de 15 ani, Teodotia, de 13 ani, și Eudoxia, de 11 ani –, Sfinții Chir și Ioan s-au grăbit să le vină în ajutor, temându-se ca frica de chinuri să nu le facă să se lepede de Hristos. Ei le-au vizitat în temniță și le-au întărit sufletește pentru nevoința mucenicească ce le stătea în cale.
Aflând despre aceasta, dregătorul cetății i-a arestat pe Sfinții Chir și Ioan și, văzând statornicia și curajul cu care mărturiseau credința în Hristos, i-a supus unor chinuri cumplite chiar înaintea Atanasiei și a fiicelor sale. Mărturisitoarele au îndurat și ele cu aceeași tărie toate suferințele și au fost decapitate. După aceea, în același loc, au fost executați și Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan († 311). Creștinii le-au îngropat trupurile în biserica Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu.
În secolul al V-lea, moaștele Sfinților Chir și Ioan au fost mutate din Canop la Manufin. Mai târziu, acestea au fost duse la Roma, iar de acolo la München.
