Timpul slujirii profetice a Sfântului Isaia a fost unul dificil pentru poporul evreu, când regatul Israelului și-a încetat existența, iar cel al Iudeii se apropia de robia babiloniană. Sfântul Isaia, provenind din seminția lui Beniamin, s-a născut în jurul anului 760 î.Hr. la Ierusalim. El a fost chemat la slujirea profetică în anul morții regelui Ozia (737 î.Hr.), printr-o vedenie în care L-a văzut pe Domnul șezând pe tron și pe serafimi slăvindu-L. După curățirea gurii sale, Sfântul Isaia a acceptat să fie trimisul lui Dumnezeu către popor, prezicând împietrirea morală a acestuia și nenorocirile ce aveau să vină.
După căderea Samariei, Sfântul Isaia și-a concentrat atenția asupra destinului regatului Iudeii, unde domnia lui Ahaz a fost marcată de idolatrie și decădere morală. Profetul a vestit nenorocirile care amenințau Iudeea și a chemat poporul la pocăință. Când regii aliați au amenințat Ierusalimul, Sfântul Isaia l-a mângâiat pe Ahaz, prezicând că acest rău nu se va împlini. De asemenea, el a prorocit nașterea Mesiei din Fecioară, ca semn pentru popor.
Regele Ezechia, urmașul lui Ahaz, a restaurat adevărata închinare către Dumnezeu și a curățit biserica de idoli. În timpul asediului Ierusalimului de către asirieni, Sfântul Isaia a îmbărbătat poporul, prorocind că Domnul va ocroti cetatea. Profeția sa s-a împlinit atunci când îngerul Domnului i-a lovit pe asirieni, iar Ezechia a fost salvat.
Mai târziu, Sfântul Isaia a prezis că după moartea lui Ezechia, Iudeea va fi cucerită de babilonieni, lucru care s-a și întâmplat. Sfântul Isaia a murit ca martir, fiind, potrivit tradiției, tăiat cu fierăstrăul în timpul domniei regelui Manase. Profețiile sale despre Hristos Mântuitorul l-au făcut cunoscut drept „Evanghelistul Vechiului Testament”.
