Frații Iona și Varahisie erau creștini. Ei trăiau în satul Iasy din Persia, în vremea domniei regelui persan Sapor, un prigonitor crud al creștinilor. Aflând că în cetatea Varavoh creștinii erau supuși la chinuri, frații s-au îndreptat acolo, i-au găsit în temniță pe mucenicii Zanifan, Lazăr, Marufan, Narsin, Ilie, Marin, Aviv, Sivefin și Sava și i-au îndemnat să rămână neclintiți în credința creștină până la sfârșit. Pentru aceasta au fost prinși și supuși la chinuri cumplite de către dregătorii Masdraf, Sirof și Marmisie.
Sfântul Iona a îndurat multe pătimiri: a fost bătut fără milă, târât pe gheață, i s-au tăiat degetele, i s-a smuls pielea de pe cap, i s-a tăiat limba și a fost aruncat într-un cazan cu smoală clocotită. A ieșit din cazan nevătămat, după care a fost strivit în menghine și tăiat în două.
Sfântul Varahisie a fost chinuit cu lanțuri înroșite în foc, i s-a turnat plumb topit pe trup și a fost spânzurat în temniță. A mai fost torturat, târât peste plante spinoase și sfâșiat într-o roată care se învârtea, după care și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Trupurile sfinților mucenici Iona, Varahisie și ale celorlalți pătimitori uciși au fost îngropate de un creștin evlavios pe nume Avdisot.
