Cuviosul Părintele nostru Ioan, părăsind lumea, s-a dedicat vieții monahale în Palestina, aproape de Ierusalim, petrecându-și zilele în post și rugăciune. Trăia într-o peșteră, unde avea o icoană a Preacuratei Maici a Domnului și aprindea neîncetat o candelă înaintea ei, rugându-se să fie păzit în vremea călătoriilor sale.
Într-una dintre călătoriile sale a întâlnit un leu, care, văzând că bătrânul nu voia să se abată din drum, a lărgit cu ghearele gardul de mărăcini, lăsându-l să treacă. Aceasta era o mărturie a vieții sale bineplăcute lui Dumnezeu.
Când un frate a venit la el și s-a mirat că nu are nimic în peșteră, bătrânul a răspuns că aceasta este o dobândire spirituală, care oferă tot ceea ce este necesar. Cuviosul Ioan, după ce a trăit o viață îndelungată în nevoințe și postiri, s-a mutat la Domnul și a fost trecut în rândul sfinților.
