Presbiter
Sfântul Mucenic Ioan s-a născut în anul 1885, în satul Gherasimovo, din volostul Șablîkino, ținutul Karačev, gubernia Oriol, într-o familie de țărani, tatăl său fiind Fiodor Karabanov. În anul 1905, după absolvirea Seminarului Pedagogic din Karačev, Ivan Fiodorovici a ocupat funcția de învățător al poporului și a fost învățător și director al școlii Ministerului Învățământului Public din satul Znamenskoe, ținutul Bolhov, gubernia Oriol. În anul 1915, a fost mobilizat pentru serviciul militar și a slujit în Regimentul 203 de infanterie. La 1 ianuarie 1916, Ivan Fiodorovici a fost trimis să studieze la Școala Militară Aleksandrovskaia, iar după absolvirea acesteia, la 1 mai 1916, a fost numit comandant de pluton — mai întâi în cadrul unei unități de instrucție, iar apoi, în calitate de comandant de companie, a fost trimis pe pozițiile armatei aflate în luptă, în apropierea orașului Dvinsk.
Demobilizat în anul 1917, s-a întors acasă și a lucrat ca învățător. În anul 1918, Ivan Fiodorovici a fost trimis în orașul Oriol la cursuri de pregătire a învățătorilor pentru școlile primare superioare. În anul 1919, a fost înrolat în Armata Roșie, unde a slujit în calitate de comandant de pluton, iar apoi de comandant de companie în cadrul celui de-al 2-lea batalion militar-muncitoresc de geniu, în orașele Oriol, Nikolaiev și Oceakov. În anul 1921, a fost demobilizat și a început din nou să lucreze ca învățător. În anul 1922, Ivan Feodorovici a fost hirotonit preot la biserica din satul Gnezdilovo, din volostul Znamenskaia, gubernia Oriol. După un timp, a fost trimis să slujească la biserica din satul Hotikovo, raionul Șablîkino, regiunea Oriol.
La sfârșitul anilor 1920 – începutul anilor 1930, autoritățile au luat decizia de a închide bisericile, sub pretextul că acestea împiedicau crearea colhozurilor. „Faptele concrete ale activității contrarevoluționare a grupării se reduceau la incitarea nemulțumirii și împotrivirii față de măsurile întreprinse de autoritățile sovietice, în special în problemele religioase.”
La 6 ianuarie 1932, OGPU l-a arestat pe părintele Ioan și pe membrii consiliului bisericesc.
La 21 ianuarie a avut loc al doilea și ultimul interogatoriu al preotului.
La 28 februarie 1932, troica OGPU l-a condamnat pe preot la opt ani de detenție într-un lagăr de muncă forțată. Părintele Ioan a fost trimis în Lagărul corecțional de muncă Temnikovski din Mordovia.
În anul 1937, au fost deschise noi dosare împotriva clericilor aflați în detenție. La 25 august, în localitatea Iavas, unde se afla Secția a 3-a a Lagărelor Temnikovski, angajații NKVD au întocmit un raport privind părintele Ioan, pe baza declarațiilor unor martori mincinoși, iar inculpatul însuși nu a fost chemat la interogatoriu; i s-a comunicat abia înainte de execuție la ce fusese condamnat. La 30 august, troica NKVD l-a condamnat pe părintele Ioan la moarte prin împușcare. Preotul Ioan Karabanov a fost împușcat la 5 septembrie 1937 și îngropat într-o groapă comună anonimă.
