Egumen
Sfântul Hilarion a acceptat jugul vieții monahale încă din tinerețe, urmându-l pe Hristos și învingând pasiunile trupești prin abstinență. După ce a petrecut mulți ani în singurătate, a atins nepătimirea și o viață virtuoasă, pentru care a devenit prezbiter și egumen al mănăstirii Pelikiti, aproape de Helespont. A săvârșit numeroase minuni: alungând animalele de pe câmpuri, oprind grindina, tămăduind bolnavii și umplând plasele pescarilor cu pește.
Sfântul Iosif Psaltul în tropar îl numește martir pentru suferințele îndurate de la torționari pentru cinstirea icoanelor. Conform unor surse, Hilarion a trăit în timpul lui Leon Armeanul, iar conform altora - în timpul lui Leon Isaurianul și al fiului său Copronim. A suferit când comandantul Lachondracon a atacat mănăstirea, răsturnând sfintele Taine și înlănțuind patruzeci și doi de monahi, supunându-i unor torturi crude și arderii. Se presupune că și Hilarion a suferit în acea vreme, fiind cel mai mare în rang dintre monahi.
