În vremea împăratului Traian, la Roma avea loc prigoană împotriva creștinilor. Un tânăr pe nume Iachint, slujitor de cameră al împăratului, Îi slujea în taină lui Hristos. În timpul unei sărbători idolatre, el a refuzat să aducă jertfe idolilor și se ruga cu stăruință lui Dumnezeu. Acest fapt a ajuns la cunoștința împăratului, care a poruncit să fie supus la chinuri cumplite pentru credința sa.
Iachint, în ciuda torturilor, și-a mărturisit cu statornicie credința, fără să se teamă de amenințările împăratului. A fost supus la suferințe grele, dar nu s-a lepădat de Hristos. După îndelungi chinuri, a fost aruncat în temniță, unde nu a gustat din mâncărurile jertfite idolilor, rămânând în rugăciune și bucurie duhovnicească.
În a treizeci și opta zi de temniță, i s-au arătat îngerii și și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Împăratul, aflând aceasta, a poruncit ca trupul sfântului să fie aruncat spre mâncarea fiarelor. Însă trupul a rămas neputrezit, fiind păzit de un înger al lui Dumnezeu.
Mai târziu, presbiterul Timotei, rudă a mucenicului, a luat sfintele lui moaște și le-a păstrat cu cinste. Sfântul Iachint s-a arătat în vis unui om vindecat de orbire, poruncindu-i să-și ungă ochii cu untdelemn din candela care ardea la moaștele sale. Omul s-a vindecat și, împlinind voia sfântului, a trimis moaștele în Cezareea Capadociei.
Când sfintele moaște au ajuns în cetatea sa de baștină, credincioșii le-au întâmpinat cu bucurie și le-au așezat într-o raclă de marmură, slăvind pe Domnul. Sfântul mucenic Iachint a pătimit la Roma în luna iulie, chinuit de foame și sete, dar hrănit de credință și de harul Sfântului Duh.
