În pământul Persiei, în vremea împăratului Hosroe cel Mare, trăia o femeie cu numele Golinducha, de neam ales. După trei ani de căsătorie, ea a fost luminată de harul Dumnezeiesc și a început să caute credința cea adevărată. În vis i s-a arătat locul chinurilor păcătoșilor și raiul drepților, unde i s-a spus că nu poate intra acolo fără să fie creștină. Trezindu-se, a mers în taină la un slujitor al Bisericii și a fost botezată, primind numele Maria.
După botez, ea a renunțat la viața conjugală și s-a dedicat postului și rugăciunii. Soțul ei, aflând despre convertirea ei, a încercat să o întoarcă la credința de mai înainte, dar toate încercările lui au fost zadarnice. Împăratul Hosroe, aflând că ea este creștină, a poruncit să fie aruncată în temniță timp de 18 ani. În această perioadă a fost vizitată de trimisul Aristovul, care a învățat-o psalmii.
Ormizdas, noul împărat, a dat-o pe mâna magilor pentru a fi chinuită, dar ea a rămas nevătămată. Magii au încercat să o ucidă în diferite feluri, însă toate încercările lor au fost fără succes. A fost aruncată la un șarpe, care nu i-a făcut niciun rău, și a rămas în viață prin puterea lui Dumnezeu. După multe încercări, a fost izbăvită de la moarte și s-a ascuns printre creștini.
Mai târziu, după moartea lui Ormizdas, un alt împărat cu numele Hosroe a venit la putere și, primind credința creștină, i-a eliberat pe creștini de persecuții. Sfântul Dometian, episcopul Melitinei, a întâlnit-o după ce a fost eliberată, iar prin predica ei mulți perși s-au convertit la creștinism. Ea a călătorit prin multe țări, cercetând locurile sfinte și vestind credința.
Apropiindu-se de sfârșitul vieții sale, s-a îmbolnăvit și, după ce s-a rugat pentru mântuirea lumii, și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Astfel, ea a primit cununa muceniciei și a fost numărată în ceata sfintelor în Împărăția Cerurilor.
