În anul 1261, împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul, dorind unirea Bisericilor Răsăritului și Apusului, s-a lovit de împotrivirea puternică a poporului și a mănăstirilor din Sfântul Munte Athos. Monahii, condamnând unirea cu latinii, îl îndemnau să renunțe la această inițiativă primejdioasă pentru credința ortodoxă. Însă împăratul nu a ascultat glasul lor și a continuat să-i persecute pe cei care respingeau unia, ceea ce a dus la numeroase suferințe, întemnițări și execuții.
În anul 1276, latinii, dorind să-și impună autoritatea asupra Sfântului Munte, au început prigonirea monahilor athoniți. La Mănăstirea Iviron, călugării au refuzat să se lepede de credința ortodoxă și au fost uciși. În Mănăstirea Zografu, egumenul Toma și frații săi, aflând despre apropierea prigonitorilor, s-au pregătit să mărturisească adevărul credinței până la moarte. Neînfricoșați de amenințări și refuzând să primească unirea cu latinii, ei au rămas statornici în Ortodoxie și au primit moarte mucenicească prin foc în anul 1276.
Acești douăzeci și șase de cuvioși mucenici, în frunte cu egumenul Toma, au pătimit pentru dreapta credință. Între ei se numărau Varsanufie, Chiril, Miheia, Simon, Ilarion, Iacov, Iov, Ciprian, Sava, Martinian, Cosma, Serghie, Mina, Iosif, Ioanichie, Pavel, Antonie, Eftimie, Dometian și Partenie, împreună cu ceilalți frați ai obștii. Mărturisirea lor a rămas peste veacuri ca dovadă a statorniciei în credință și a curajului în fața ereziei.
Pomenirea Sfinților Cuvioși Mucenici se săvârșește în duminica de după Duminica Tuturor Sfinților, precum și în mod deosebit în mănăstirile lor. În anul 1873, deasupra locului pătimirii lor s-a arătat un semn minunat: în timpul prăznuirii lor, un stâlp de foc s-a înălțat deasupra bisericii, mărturisind sfințenia lor și mijlocirea lor înaintea lui Dumnezeu.
