În vremea domniei marelui cneaz al Moscovei, Vasile Ioanovici, în apropierea mănăstirii Cuviosului Cornelie, a apărut un tânăr pe nume Teofil, care, neamintindu-și de părinții săi, trăia hrănindu-se cu numele lui Dumnezeu. Cuviosul Cornelie l-a primit în mănăstire, unde Teofil, remarcându-se prin smerenie și hărnicie, slujea obștii monahale. La vârsta de 16 ani, a fost tuns în monahism cu numele Filip și a fost învățat carte. Cuviosul Filip, împlinindu-și cu râvnă ascultările, a fost hirotonit preot, dar, dorind să evite slava omenească, a părăsit mănăstirea, urmând îndrumările Domnului.
El a găsit un loc retras pe malul râului Andoga, unde și-a construit o chilie și o capelă. Cneazul Andrei Vasilievici Șeleșpanski i-a oferit un teren pentru a locui acolo. Vestea despre sfântul nevoitor s-a răspândit, iar mulți veneau la el pentru rugăciune și îndrumare duhovnicească. Cuviosul Filip îi învăța pe oameni dragostea față de aproapele, smerenia și rugăciunea, precum și importanța citirii psalmilor.
Timp de 15 ani, sfântul a trăit în pustie, așteptându-și sfârșitul pământesc. El se ruga pentru pacea și mântuirea creștinilor ortodocși. La el a venit monahul Gherman, împreună cu care sfântul și-a continuat nevoințele în rugăciune. Cuviosul Filip a trecut la Domnul în noaptea de 14 noiembrie 1537, iar trupul său a fost înmormântat cu cinste. Viața sa a rămas un exemplu de smerenie și nevoință spre slava Preasfintei Treimi.
