Hermenegild sau Ermenegild, fiul regelui vizigot Leovigild, a fost adus la credința ortodoxă de episcopul Leandru, părăsind erezia ariană. Tatăl său, rămas adept al arianismului, a încercat să-l întoarcă la vechea credință, însă Ermenegild a rămas neclintit în mărturisirea adevărului. Pentru aceasta, Leovigild l-a lipsit de drepturile sale domnești și l-a aruncat în temniță. Acolo, sfântul se ruga lui Dumnezeu să-i dea putere să îndure toate suferințele pentru credință. În ziua Sfintelor Paști, regele a trimis la el un episcop arian pentru a-l convinge să primească împărtășania de la eretici. Însă Ermenegild a respins cu hotărâre această propunere și a primit Sfânta Împărtășanie de la un preot ortodox. Cuprins de mânie, Leovigild a poruncit uciderea fiului său, iar sfântul a fost decapitat. După moartea sa, credincioșii au auzit cântări îngerești deasupra trupului mucenicului și s-au bucurat de minunile care s-au săvârșit prin mijlocirea lui. Mai târziu, Leovigild s-a căit de fapta sa și l-a chemat pe episcopul Leandru, rugându-l să-l îndrume pe fiul său mai mic, Reccared, în credința ortodoxă. După ce a urcat pe tron, Reccared a îmbrățișat Ortodoxia și a adus întregul popor al goților la credința în Hristos. Trupul Sfântului Ermenegild a fost cinstit ca al unui mucenic, iar jertfa sa a adus multe roade pentru răspândirea și întărirea credinței ortodoxe în țara goților.
