Arhiepiscop
Sfântul Arhiepiscop Daniil provenea dintr-o familie de neam ales și, încă din copilărie, a dorit să îmbrățișeze viața monahală. Părăsindu-și în taină casa părintească pentru a se dedica învățăturii și vieții duhovnicești, s-a făcut curând cunoscut prin virtuțile sale, prin dragostea pentru rugăciune și prin smerenia sa. Chemat la curtea regelui Ștefan Uroș al II-lea Milutin, nu s-a lăsat cuprins de mândrie, ci a rămas același slujitor smerit al lui Dumnezeu, păstrând în inimă dorința de a deveni monah.
După ce a primit tunderea în monahism la Mănăstirea Končul, Daniil s-a remarcat prin nevoințele sale și a fost chemat de arhiepiscopul Eustatie al II-lea. A fost hirotonit ieromonah și a continuat să ducă o viață ascetică, împlinind cu credincioșie ascultările încredințate de arhiepiscop. Dorind să se nevoiască în Sfântul Munte Athos, Daniil a ajuns la Mănăstirea Hilandar, unde, într-o perioadă de mari încercări, a fost ales egumen.
În vremea atacurilor și jafurilor, el a organizat apărarea mănăstirii și i-a întărit pe frați prin credință și curaj. În ciuda foametei și a primejdiilor, nu și-a părăsit obștea, ci a rămas alături de ea, purtând grijă de toți. După încetarea primejdiilor, s-a întors la nevoințele sale duhovnicești și a continuat să se îngrijească de Mănăstirea Hilandar, până când a fost chemat de regele Milutin pentru a păzi vistieriile regatului.
După moartea regelui Milutin, Sfântul Daniil a devenit sfătuitor al fiului acestuia, Sfântul Ștefan Uroș al III-lea Dečanski, participând activ la viața Bisericii și a statului. Mai târziu a fost ales Arhiepiscop al tuturor pământurilor sârbești și litorale, dedicându-se organizării vieții bisericești, ridicării de biserici și restaurării mănăstirilor.
El s-a îngrijit și de luminarea poporului, încurajând răspândirea cărților și cultivarea învățăturii. A lăsat posterității lucrarea „Viețile regilor și arhiepiscopilor sârbi”, în care a păstrat amintirea faptelor vrednice ale înaintașilor. Sfântul Arhiepiscop Daniil s-a mutat cu pace la Domnul la 20 decembrie 1337, lăsând în urma sa o moștenire de credință, cultură și luminare duhovnicească.
