Cuviosul Arsenie s-a născut la Roma din părinți evlavioși și a fost un om înțelept și virtuos. A părăsit viața lumească și a devenit diacon al marii Biserici din Roma, dorind să dobândească adevărata înțelepciune. Împăratul Teodosie cel Mare căuta un învățător pentru fiii săi și, aflând despre virtutea lui Arsenie, l-a chemat la sine. Arsenie, în ciuda împotrivirii sale, a primit chemarea și a plecat la Constantinopol, unde a devenit dascăl al lui Arcadie și Honoriu, învățându-i atât științele lumești, cât și evlavia creștină.
Arsenie se îngrijea de creșterea copiilor, subliniind importanța virtuții și a slujirii lui Dumnezeu. El a fost și nașul lor la Sfântul Botez. Totuși, dorind viața de singurătate, Arsenie a început să se roage ca Domnul să-l elibereze de grijile lumești. După ce l-a mustrat pe Arcadie, acesta a pus la cale să se răzbune, iar Arsenie, auzind un glas Dumnezeiesc, a părăsit palatul și a plecat în pustie.
În pustie, Arsenie a primit tunderea în monahism și a devenit mare nevoitor, trăind în rugăciune și post. El evita legăturile cu oamenii, căutând tăcerea și singurătatea, și a ajuns la o viață duhovnicească înaltă. Virtuțile și smerenia sa au atras multă admirație, iar chiar și după moartea lui Teodosie, fiul său Arcadie îi căuta binecuvântarea și rugăciunile.
Cuviosul Arsenie a continuat să trăiască în singurătate, lepădându-se de bunurile și slava lumească și rămânând credincios lui Dumnezeu până la sfârșitul vieții. El se ruga adesea și muncea, arătând smerenie și dragoste față de Dumnezeu, lăsând în urma sa un exemplu de viață ascetică.
