Sfântul mucenic Aristocle, de neam din cetatea Tamasa din Cipru, era preot sobornicesc. În vremea prigoanelor împotriva creștinilor, sub împăratul Maximian, s-a retras în pustie, unde a primit descoperire de la Dumnezeu, care i-a poruncit să meargă în mitropolia Salaminei pentru nevoința muceniciei. Întărit de această vedenie, a mers la Salamina, unde i-a întâlnit pe diaconul Dimitrian și pe citețul Atanasie, care au hotărât să-l urmeze. Ajunși în Salamina, au început să propovăduiască cu glas tare pe Hristos, pentru care au fost prinși de păgâni și aduși la judecată. Aristocle a fost tăiat cu sabia, iar Dimitrian și Atanasie, după ce au fost chinuiți în foc, au fost și ei osândiți la tăierea capului. Toți trei și-au sfârșit viața prin moarte mucenicească, împodobindu-se cu cununa pătimitorilor pentru Hristos.
