Sfânta Antonina provenea din orașul Krodamna (Asia Mică). Ca creștină, a fost adusă înaintea guvernatorului Fistus, care a încercat să o convingă să se închine zeilor păgâni, promițându-i titlul onorific de preoteasă a zeiței Artemis. Totuși, sfânta a mărturisit cu curaj pe Hristos și l-a îndemnat pe guvernator să renunțe la închinarea demonilor. Fistus a ordonat să fie bătută în față și închisă în temniță. Mucenița a rămas tot timpul în rugăciune, fără să mănânce sau să bea, dar într-o zi a auzit vocea lui Dumnezeu: "Antonina, întărește-te cu hrană și fii curajoasă, Eu sunt cu tine." Când a fost adusă din nou înaintea guvernatorului, mucenița a continuat să apere cu tărie credința creștină și să mustre păgânii. Guvernatorul a decis să o predai soldaților spre rușine, dar Domnul a inspirat pe unul dintre ei, sfântul Alexandru, să o salveze. El a cerut permisiunea de a intra în celula fetei pentru a o convinge să îndeplinească voința guvernatorului. Sfântul Alexandru i-a propus muceniței să îmbrace hainele lui și să fugă. Sfânta Antonina s-a speriat, dar Domnul i-a poruncit să fie de acord. Îmbrăcând mantia soldatului, a ieșit din închisoare neobservată. Soldații trimiși de Fistus l-au găsit pe sfântul Alexandru singur. La întrebările guvernatorului, el nu a răspuns niciun cuvânt, a fost supus torturii și bătut fără milă. Prin inspirația Domnului Iisus Hristos, sfânta Antonina a apărut și ea înaintea lui Fistus. Amândurora le-au tăiat mâinile, apoi i-au uns cu smoală și i-au aruncat într-o fântână unde ardea focul. Când focul s-a stins, fântâna a fost umplută cu pământ, pentru ca creștinii să nu poată aduna nici măcar oasele mucenicilor. După ce s-a întors acasă, Fistus a devenit mut, nu a putut să mănânce sau să bea, și după șapte zile de chinuri severe, a murit. Sfinții mucenici Alexandru și Antonina au trecut la cele veșnice pe 3 mai 313. În Prolog, pomenirea lor este sărbătorită pe 10 iunie. Moaștele sfinților au fost transferate la Constantinopol și așezate în Mănăstirea Maxim.
