2 Corinteni
7:10 Căci întristarea după Dumnezeu lucrează pocăință spre mântuire de care nu‐ți pare rău; darⓞ întristarea lumii lucrează moarte.
7:11 Căci iată, chiar această întristare după Dumnezeu, ce sârguință a lucrat în voi, ce dezvinovățire, ce mâhnire, da, ce teamă, ce dorință, ce râvnă, ce răzbunare! În orice chip ați dovedit că voi înșivă sunteți curați în acea faptă.
7:12 Astfel dar, și dacă v‐am scris, nu v‐am scris pentru cel ce a nedreptățit, nici pentru cel ce a fost nedreptățit, ciⓟ ca râvna voastră pentru noi să fie învederată la voi înaintea lui Dumnezeu.
7:13 De aceea am fost mângâiați. Dar pe lângă mângâierea noastră ne‐am bucurat peste măsură mai mult de bucuria lui Tit, pentru că duhul lui aⓠ fost ușurat de voi toți.
7:14 Pentru că dacă m‐am lăudat lui cu ceva pentru voi, n‐am fost dat de rușine; ci după cum v‐am vorbit toate în adevăr, astfel și lăudarea noastră înaintea lui Tit s‐a aflat că e adevăr.
7:15 Și măruntaiele lui sunt mai cu prisosință pentru voi, când își aduce aminte de ascultareaⓡ voastră a tuturor, cum l‐ați primit cu frică și tremur.
7:16 Mă bucur că înⓢ orice privință pot să mă încred în voi.
Evanghelia după Marcu
2:18 Și uceniciiⓥ lui Ioan și fariseii posteau. Și vin și‐i zic: Pentru ce ucenicii lui Ioan și ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii tăi nu postesc?
2:19 Și Isus le‐a zis: Nu cumva pot fiii odăii de nuntă să postească atunci când este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei nu pot posti.
2:20 Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti în ziua aceea.
2:21 Nimeni nu coase o bucată de postav nou la un veșmânt vechi; altfel umplutura nouă a celui vechi rupe din acesta și se face o spărtură mai rea.
2:22 Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul va sparge burdufurile și vinul se pierde și burdufurile: ci pun vin nou în burdufuri noi.
Evanghelia după Matei
11:27 Toateⓘ mi‐au fost date de Tatăl meu șiⓙ nimeni nu cunoaște deplin pe Fiul decât Tatăl, nici pe Tatăl nu‐l cunoaște deplin cineva decât Fiul și acela căruia va voi Fiul să i‐l descopere.
11:28 Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă.
11:29 Luați jugul meu asupra voastră șiⓚ învățați de la mine, pentru că sunt blând și smeritⓛ cu inima șiⓜ veți afla odihnă pentru sufletele voastre.
11:30 Căciⓝ jugul meu este bun și sarcina mea este ușoară.
Galateni
5:22 Iar roadaⓒ Duhului este iubire, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătateⓓ, inimă bunăⓔ, credincioșieⓕ,
5:23 blândețe, înfrânare; împotrivaⓖ unora ca acestea nu este lege.
5:24 Și cei ce sunt ai lui Hristos Isus au răstignitⓗ carnea împreună cu patimile și poftele ei.
5:25 Dacăⓘ trăim în Duhul să și pășim în Duhul.
5:26 Săⓙ nu fim iubitori de slavă deșartă, întărâtându‐ne unii pe alții, pizmuindu‐ne unii pe alții.
6:1 Fraților, chiar dacăⓚ un om va fi apucat de vreo greșeală, voi care sunteți duhovniceștiⓛ îndreptați pe unul ca acesta cuⓜ duhul blândeței; luând seama asupra ta însuți caⓝ să nu fii ispitit și tu.
6:2 Purtațiⓞ greutățile unii altora și astfel împliniți legeaⓟ lui Hristos.
Evanghelia după Luca
6:17 Și după ce s‐a pogorât cu ei, a stat pe un loc șes precum și gloată multă de ucenici ai săi șiⓠ o mulțime mare de popor din toată Iudeea și Ierusalim și de pe marginea mării Tirului și Sidonului, care veniseră să‐l asculte și să fie vindecați de bolile lor.
6:18 Și cei bântuiți de duhuri necurate erau tămăduiți.
6:19 Și toată gloata căutaⓡ să‐l atingă pentru că o putere ieșeaⓢ din el și‐i vindeca pe toți.
6:20 Și el și‐a ridicat ochii spre ucenicii săi și zicea: Fericițiⓣ sunteți voi cei săraci, pentru că a voastră este Împărăția lui Dumnezeu.
6:21 Fericițiⓤ sunteți voi cei flămânzi acum, pentru că veți fi săturați. Fericițiⓥ sunteți voi, cei ce plângeți acum, pentru că veți râde.
6:22 Fericițiⓦ sunteți voi când vă vor urî oamenii și când văⓧ vor despărți dintre ei și vă vor ocărî și vor lepăda numele vostru ca rău din pricina Fiului omului.
6:23 Bucurați‐văⓨ în ziua aceea și săltați de bucurie, căci iată, răsplata voastră este mare în cer; căci la felⓩ făceau părinții lor cu prorocii.