Schitul Românesc Prodromu (Înaintemergătorul)

Istorie si modernitate

Potrivit datelor istorice, pe locul schitului de aztăzi încă din anul 1772 a fost așezată Chilia Sfântului Ioan Botezătorul (Înaintemergătorul) în vârful peninsulei atonite în pustia Vigla, locul unde au sihăstrit călugării asceți de pe insula Chios.

Acolo, în chilie se nevoia un sihastru moldovean, ieroschimonahul Iustin cu ucenicii săi: Patapie și Grigorie. La moartea lui Iustin, în 1816, Grigorie și Patapie

 i-au cerut mânăstirii Marea Lavră acordul pentru ca chilia să fie ridicată la rangul de schit.

Câțiva ani mai târziu, în 1820, Marea Lavră a emis un act de consimțire, în care preciza condițiile privind ridicarea schitului, printre care, erau dependența de Marea Lavră și adoptarea regimului călugăresc.

Cu un an mai tîrziu, în 1821 a început Războiului de Independență al Greciei, represiunele turcilor de după război au făcut ca călugării să părăsească Sfântul Munte și să se întoarcă în țară la Mănăstirea Neamț, luînd cu ei și actul de întemeiere a Schitului. Iar biserica şi chiliile urmau să ajungă în ruină după 20 de ani de la înfiinţarea aşezământului.

Prin urmare, chilia Sfîntului Ioan Botezătorul,iarăși a revenit mănăstirii Marea Lavră, care la rândul său, pentru remunerații o transmitea în folosință diferiților călugări.

Refacerea schitului Prodromu s-a făcut aproape cu 30 de ani mai tîrziu, în 1851,

datorită altor doi ieroschimonahi Nifon și Nectarie, veniți de la Mănăstirea Horaița din Moldova, stabiliți pe Muntele Athos la Kerasia.

Atunci cînd, au aflat despre existența actului emis preliminar de Marea Lavră, care aproba întemeierea schitului în Vigla și după ce au luat acest act de la Mănăstirea Neamț, au cumpărat Chilia „Sf. Ioan Botezătorul”, reușind să elibereze chilia care era locuită de câțiva călugări greci, în schimbul sumei de 7.000 de lei.

Așa dar, în 1852 Mănăstirea Marea Lavră a aprobat, din nou, întemeierea schitului și a confirmat valabilitatea actului emis în 1820.

Acum era nevoie să strângă fonduri necesare pentru ridicarea schitului; Nifon a fost acela care s-a întors din nou în țară, unde a primit donații generoase dotorită cărora sa rezidit temelia, biserica şi trei corpuri de chilii ale schitului Prodromu,

 care se ruinaseră aproape cu desăvârşire.

Tot atunci, Grigorie Alexandru Ghica domnitorul Moldovei a desemnat un document pentru întreținerea anuală al Schitului.

Astfel, în anul 1820, în vremea arhipăstoririi Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei, a fost fondat oficial la Muntele Athos, Schitul Prodromu cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, întemeierea sa fiind consfințită prin hrisoavele domnești ale domnitorului Grigore Alexandru Ghica al Moldovei la 7 iulie 1853 și ale domnitorului Carol I al României la 19 iunie 1871.

 În 1856, schitul primește actul întemeietor purtând sigiliul Patriarhului de la Constantinopol, iar anul următor este pusă piatra de temelie a Bisericii Catedralei, care va fi sfințită zece ani mai târziu, pe 21 mai 1866, de Arhiereul român Isaia Vicol, Episcop de Roman, purtând hramul Botezul Domnului.

Perioada anilor 1867 — 1882 este caracterizată ca una neliniștită, ca urmare a confruntărilor între călugării moldoveni și români. Conflictul a fost soluționat în anul 1882, odată cu eliberarea unui document separat, care a determinat în mod clar dreptul dominant al Marii Lavre, precum și obligațiile schitului aflat în dependență.

În deceniile succesive, schitul Prodromu a cunoscut și alte încercări: trecerea la calendarul Gregorian în 1924, Războaiele Balcanice, cele două Războaie Mondiale și instalarea regimului comunist. Cel din urmă s-a dovedit distrugător în mod deosebit: pe lângă interzicerea trimiterii de noi călugări, a avut loc și confiscarea proprietăților aflate în gestionarea schitului, gest urmat de sărăcirea resurselor necesare pentru întreținerea lăcașului de cult, aceeași soartă tragică au avut-o și așezămintele sfinte rusești după revoluția din Octombrie 1917.

Dar Muntele Athos a știut mereu să renască din momentele de criză care i-au pecetluit istoria. La sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut, datorită ajutoarelor venite din întreaga Românie, au început lucrările de restaurare, dedicate fiecăreia dintre structurile componente ale schitului Prodromu, lucrări care continuă și azi cu punerea la punct a căii de acces și a clădirilor exterioare. Venind dinspre Marea Lavră și zărind pe neașteptate schitul, ai impresia, iar mai apoi certitudinea, că te găsești în fața unei rare bijuterii arhitectonice. Cât despre populația monastică, aceasta a crescut gradual încă de la începutul anilor 2000, iar azi Prodromu este locuit de circa patruzeci de călugări.

Sfintele moaște care se află în biserica schitului sînt : fragmente din lemnul Sfintei Cruci, Sfintele moaște a lui Ioan Gură de Aur, Ioan Botezătorul, Sfinților Clement, Victor și Haralampie, precum și sîngele Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie.

Ghid de scenete

La fel ca toate schiturile unde se duce viața de obște, Schitul Românesc Prodromu, reamintește o mică mănăstire. De fapt, are aspectul unei mânăstiri și o înfățișare pe care o apreciezi de la prima vedere. Construcțiile lăcașului sfînt formează un patrulater. Intrarea principală este situată în aripa vestică, sub turnul solemn al clopotniței. În aceeași aripă se află un hotel, trapeza și un paraclis. În aripa estică se găsește biblioteca în care sunt păstrate 130 de manuscrise și 5.000 de cărți tipărite - în mare majoritate în limba română. Aripa de Sud a fost construită în 1882. Aici sînt situate camerele dichiului. În aripa nordică se află chiliile monahilor și un paraclis.

În afara zidurilor schitului sunt așezate ​​Paraclisul Sfîntului Ioan Botezătorul, biserica Chiliei vechi și vechea biserică catedrală, care este folosită ca biserica cimitirirului.

Curtea este destul de spațioasă, decorată cu o mulțime de chiparoși care se înalță de asupra schitului.

Biserica Catedrală a Schitului Romînesc Podromu cu hramul ,,Botezul Domnului” este situată în partea estică a acestuia. Se merită remarcat faptul că clădirea bisericii este una impunătoare de mari proporții (de la Vest la Est, lungimea clădirii este de 30 m, iar înălțimea pînă la cupola centrală constitue 18 m) și este dedicată Epifaniei.

Biserica a fost construită în stil athonit, avînd trei turle massive, înălţate pe baze pătrate. Pronaosul este despărţit de naos printr-o arcatură centrală sprijinită de două coloane, pridvorul este închis cu glasvanduri, iar la etajul său superior se află sacristia schitului.

Biserica Catedrală este spațioasă, luminoasă și bogat decorată cu picturi care au fost zugrăvite începînd cu anul 1863. Majoritatea înscripțiilor sunt făcute în latină, în timp ce în schitul Lacu (al doilea schit romînesc de pe Sfîntul Munte) înscripțiile sînt făcute în mare parte în slavonă. Între picturi sînt situate imagini ale sfinților în plină statură.

De asemenea, merită să fie menţionată pictura de pe peretele sudic al pridvorului, unde sînt reprezentate cele 20 de mănăstiri ale Sfîntului Munte Athos împreună cu sfinţii care și-au trăit viața sa duhovnicească în ele.

Cel mai de preţ odor al Schitului Românesc Prodromu de la Muntele Athos este Icoana Maicii Domnului ,,Prodromiţa’’ care este așezată în Biserica Mare a schitului în fața catapetesmei, la iconostasul din partea stîngă. Aceasta este o sfântă icoană făcătoare de minuni, pomenirea ei făcându-se în ziua de 12 iulie,

,,Prodromița’’ este una dintre icoanele nefăcute de mână omenească, ci anume zugrăvite în chip minunat, prin dumnezeiască rânduire.

Zugravul evlavios care a pictat în chip minunat această icoană în anul 1863, a lăsat o scrisoare în care este descrisă minunata apariție a chipului Preasfintei Fecioare și al pruncului Isus Hristos pe această icoană.

Cărarea acoperită cu piatră duce de la schit spre un loc pitoresc cu peisaje uluitoare, debarcader și turnul cu far al Akrathosului, în capătul sud-estic al peninsulei.

Tot pe aici, mai trece o cărare parțial acoperită cu piatră, care se împreunează cu o potecă care duce de la Marea Lavră spre ,,Sfântul Nil’’, Schitul ,,Kavsocalivia’’ și Schitul ,,Sfînta Ana’’.

Puțin mai departe în partea de răsărit a schitului se întinde Marea Egee, mereu agitată de valuri şi furtuni, locul a fost îndrăgit de călugării pustnici.

În extremitatea sud-estică a peninsulei athonite se găsește Sihăstria,,Sfîntulul Mina’’, iar în vestita regiune Vigla - un ținut pustiu, pietros și bântuit de furtuni, dar cu minunate frumuseți naturale sînt așezate Sihăstria ,,Sf. Fanurie’’ și Sihăstria ,,Acoperămîntul Maicii Domnului’’. O adevărată operă de artă a sihăstrimii Sfinților Trei Ierarhi.