Istorie si modernitate
Potrivit datelor istorice, pe locul schitului de aztăzi încă din anul 1772 a fost așezată Chilia Sfântului Ioan Botezătorul (Înaintemergătorul) în vârful peninsulei atonite în pustia Vigla, locul unde au sihăstrit călugării asceți de pe insula Chios.
Acolo, în chilie se nevoia un sihastru moldovean, ieroschimonahul Iustin cu ucenicii săi: Patapie și Grigorie. La moartea lui Iustin, în 1816, Grigorie și Patapie
i-au cerut mânăstirii Marea Lavră acordul pentru ca chilia să fie ridicată la rangul de schit.
Câțiva ani mai târziu, în 1820, Marea Lavră a emis un act de consimțire, în care preciza condițiile privind ridicarea schitului, printre care, erau dependența de Marea Lavră și adoptarea regimului călugăresc.
Cu un an mai tîrziu, în 1821 a început Războiului de Independență al Greciei, represiunele turcilor de după război au făcut ca călugării să părăsească Sfântul Munte și să se întoarcă în țară la Mănăstirea Neamț, luînd cu ei și actul de întemeiere a Schitului. Iar biserica şi chiliile urmau să ajungă în ruină după 20 de ani de la înfiinţarea aşezământului.
Prin urmare, chilia Sfîntului Ioan Botezătorul,iarăși a revenit mănăstirii Marea Lavră, care la rândul său, pentru remunerații o transmitea în folosință diferiților călugări.
Refacerea schitului Prodromu s-a făcut aproape cu 30 de ani mai tîrziu, în 1851,
datorită altor doi ieroschimonahi Nifon și Nectarie, veniți de la Mănăstirea Horaița din Moldova, stabiliți pe Muntele Athos la Kerasia.
Atunci cînd, au aflat despre existența actului emis preliminar de Marea Lavră, care aproba întemeierea schitului în Vigla și după ce au luat acest act de la Mănăstirea Neamț, au cumpărat Chilia „Sf. Ioan Botezătorul”, reușind să elibereze chilia care era locuită de câțiva călugări greci, în schimbul sumei de 7.000 de lei.
Așa dar, în 1852 Mănăstirea Marea Lavră a aprobat, din nou, întemeierea schitului și a confirmat valabilitatea actului emis în 1820.
Acum era nevoie să strângă fonduri necesare pentru ridicarea schitului; Nifon a fost acela care s-a întors din nou în țară, unde a primit donații generoase dotorită cărora sa rezidit temelia, biserica şi trei corpuri de chilii ale schitului Prodromu,
care se ruinaseră aproape cu desăvârşire.
Tot atunci, Grigorie Alexandru Ghica domnitorul Moldovei a desemnat un document pentru întreținerea anuală al Schitului.
Astfel, în anul 1820, în vremea arhipăstoririi Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei, a fost fondat oficial la Muntele Athos, Schitul Prodromu cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, întemeierea sa fiind consfințită prin hrisoavele domnești ale domnitorului Grigore Alexandru Ghica al Moldovei la 7 iulie 1853 și ale domnitorului Carol I al României la 19 iunie 1871.
În 1856, schitul primește actul întemeietor purtând sigiliul Patriarhului de la Constantinopol, iar anul următor este pusă piatra de temelie a Bisericii Catedralei, care va fi sfințită zece ani mai târziu, pe 21 mai 1866, de Arhiereul român Isaia Vicol, Episcop de Roman, purtând hramul Botezul Domnului.
Perioada anilor 1867 — 1882 este caracterizată ca una neliniștită, ca urmare a confruntărilor între călugării moldoveni și români. Conflictul a fost soluționat în anul 1882, odată cu eliberarea unui document separat, care a determinat în mod clar dreptul dominant al Marii Lavre, precum și obligațiile schitului aflat în dependență.
În deceniile succesive, schitul Prodromu a cunoscut și alte încercări: trecerea la calendarul Gregorian în 1924, Războaiele Balcanice, cele două Războaie Mondiale și instalarea regimului comunist. Cel din urmă s-a dovedit distrugător în mod deosebit: pe lângă interzicerea trimiterii de noi călugări, a avut loc și confiscarea proprietăților aflate în gestionarea schitului, gest urmat de sărăcirea resurselor necesare pentru întreținerea lăcașului de cult, aceeași soartă tragică au avut-o și așezămintele sfinte rusești după revoluția din Octombrie 1917.
Dar Muntele Athos a știut mereu să renască din momentele de criză care i-au pecetluit istoria. La sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut, datorită ajutoarelor venite din întreaga Românie, au început lucrările de restaurare, dedicate fiecăreia dintre structurile componente ale schitului Prodromu, lucrări care continuă și azi cu punerea la punct a căii de acces și a clădirilor exterioare. Venind dinspre Marea Lavră și zărind pe neașteptate schitul, ai impresia, iar mai apoi certitudinea, că te găsești în fața unei rare bijuterii arhitectonice. Cât despre populația monastică, aceasta a crescut gradual încă de la începutul anilor 2000, iar azi Prodromu este locuit de circa patruzeci de călugări.
Sfintele moaște care se află în biserica schitului sînt : fragmente din lemnul Sfintei Cruci, Sfintele moaște a lui Ioan Gură de Aur, Ioan Botezătorul, Sfinților Clement, Victor și Haralampie, precum și sîngele Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie.