Părinții Bisericii despre lupta cu stresul și anxietatea

În zilele noastre, omenirea dispune de o mulțime de instrumente practice și teoretice pentru a ne asigura bunăstarea și prosperitatea. Cu toate acestea, paradoxal, cu cât avem mai mult comfort în viața noastră, cu atât mai mult suntem copleșiți de diverse temeri. Anxietatea și depresia sunt adesea numite „pandemii”, indicând frecvența și intensitatea cu care acestea apar în viața omului contemporan.
Desigur, îngrijorarea și precauția dictate de încercările de a anticipa situații sau de a reacționa la circumstanțele actuale - sunt procese normale, de care omul nu poate și nu ar trebui să se elibereze. Mai mult, rezistența noastră la stres poate fi influențată de factori biologici care, în cele mai multe cazuri, sunt dincolo de controlul conștient. Știința psihologiei oferă un ajutor mult prețuit în acest sens, învățând tehnici de înțelegere a proceselor inconștiente, care limitează percepția noastră și cauzează diverse fobii.

Cu toate acestea, potrivit sfinților părinți ai Bisericii noastre, stresul - nu este doar o stare psihologică. Acesta are rădăcini spirituale, legate de viziunea omului asupra vieții, de anxietatea noastră existențială și de perceperea propriei noastre existențe prin prisma lui Dumnezeu.

Teologia patristică ortodoxă - oferă o analiză profundă și detaliată a anxietății, considerată una dintre cele mai răspândite probleme psihologice și spirituale, caracteristice naturii umane.

Sursa anxietății omului contemporan

Sursa principală a anxietății omului contemporan - este adesea, nevoia sa de control și impunerea propriilor opinii. Omul crescut într-o societate dezvoltată, care dispune de multiple posibilități de îmbunătățire a vieții și de un spectru vast de alegeri, tinde să cultive în sine dorința de a defini condițiile din jurul său. Deși, avem la dispoziție suficiente mijloace care ar putea servi acestui scop, atingerea completă a acestuia este practic imposibilă. Instabilitatea naturii umane și însăși mortalitatea noastră - ne fac ființe schimbătoare, efemere și limitate.

Teologia patristică, legând schimbarea umană de conceptul sfințeniei, oferă un model de viață mai puțin egoistă și mai puțin exigentă. Ea deschide omului cunoașterea Iconomiei Divine.

Credința în providența Divină

Așa cum subliniază Sfântul Ioan Gură de Aur, îngrijorarea sau anxietatea - apare din lipsa de credință în providența divină. Când omul se bazează doar pe propriile sale puteri și abilități, inevitabil se confruntă cu limitele sale și cu imprevizibilitatea viitorului. În schimb, atunci când un credincios se oferă milostivirii dragostei și providenței Divine, anxietatea lui se diminuează, pentru că înțelege că viața sa este în mâinile Creatorului.

Deși, atingerea unei încrederi absolute și a păcii profunde, asociate cu aceasta - nu este deloc o sarcină ușoară, Biserica noastră subliniază:

„..Să ne încredințăm pe noi înșine, unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.”

Astfel, ne oferim viața în mâinile lui Hristos. Îi încredințăm toate grijile noastre și ne eliberăm de povara controlului absolut și de responsabilitatea care îl însoțește. Așa cum spune Arhimandritul Tadei de la Vitovnița:

„Am înțeles că, toți ne îngrijorăm prea mult de noi înșine și că doar cei, care lasă totul în voia lui Dumnezeu - se pot simți cu adevărat fericiți și împăcați. [...] Trebuie să învățăm să ușurăm povara gândurilor, care ne copleșesc. De îndată ce simțim greutatea, trebuie să ne adresăm către Domnul și să-i încredințăm grijile noastre, precum și grijile celor dragi nouă. Întotdeauna mă adresez Domnului cu problemele mele, dar și cu cele ale oamenilor, care vin la mine. Le ofer pe toate Domnului și Maicii Domnului, și Ei se ocupă de toate grijile. Cât despre mine, cum aș putea să-i ajut pe alții, dacă nu pot să mă ajut nici pe mine însumi?” („Gândurile noastre ne determină viața: Viața și învățăturile Părintelui Tadei de la Vitovnița”, Atena, 2015).

Așadar, neavând posibilitatea să ne gestionăm singuri viața, ne rugăm zilnic:

„Către Tine, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, îmi ofer toată nădejdea mea. Tu, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă și apără-mă sub ocrotirea Ta, acum și pururea și în vecii vecilor.”

„Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt: Sfântă Treime, slavă Ție!”

Atunci, temerile și anxietățile noastre, născute din dorința de control absolut, se liniștesc. Providența Divină primește rugăciunile și credința noastră, acționând spre binele sufletelor noastre. Voința omului se sprijină pe încrederea în voia lui Dumnezeu, care, asemenea unui tată, își ridică copilul, ajutându-l să se înalțe deasupra celor trecătoare și pieritoare.

Fie ca Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să ne protejeze sufletele de neliniști și epuizare spirituală!