Tămâia — este un tip de rășină aromatică. Se obține din cedrul libanez, care crește în regiunile din Africa de Est și Asia de Sud-Vest, precum Etiopia, Yemen, India și altele.
Tămâia se obține prin tăierea scoarței copacilor; după uscare și prelucrare, aceasta capătă forma rotunjită, pe care o cunoaștem. În farmacologia contemporană, tămâia este folosită și ca ulei terapeutic.
Mențiuni în texte bisericești
Tămâia este menționată destul de des în textele religioase. Următoarele referințe sunt cele mai cunoscute:
În Vechiul Testament
Una dintre cele mai vechi referiri la ritualul aprinderii tămâiei se găsește în Vechiul Testament; este vorba despre Cain și Abel. Acestor doi frați, fiii lui Adam și Eva, li s-a poruncit să ofere o jertfă lui Dumnezeu. În funcție de direcția în care se ridica fumul, atunci când darurile erau arse, ei puteau determina dacă jertfa lor era acceptată sau nu. Abel, care își oferea întotdeauna darurile cu multă recunoștință și dragoste pentru Domnul, a văzut fumul ridicându-se direct spre cer. Cain, care trata jertfa ca pe o formalitate, care era indiferent în alegerea darurilor și nu arăta o devoțiune specială, a văzut fumul de pe jertfa sa cum s-a lăsat pe pământ.
În această istorie, găsim primul ritual de ardere a darurilor și de oferire a fumului ca dar lui Dumnezeu. Așa cum Cain și Abel au oferit daruri în jertfă prin foc și au fost purificați prin fumul care a ajuns la Dumnezeu, asemenea și astăzi, arderea de tămâie reprezintă un sacrificiu similar.
Darurile magilor
Așa cum este consemnat în Evanghelia după Matei, trei magi – înțelepți — care veniseră să îl viziteze pe Iisus nou-născut, i-au adus daruri Pruncului Divin. Acestea constau în aur, mir și tămâie. În special, tămâia a fost adusă de un înțelept pe nume Gaspar și era un simbol al naturii divine a lui Iisus Hristos.
Cei trei înțelepți i-au oferit Pruncului Hristos cele mai prețioase lucruri pe care le aveau. Astfel, pentru ei, tămâia era un dar deosebit de prețios, un simbol al purității și al divinității.
În rugăciunea noastră
Atât în rugăciunile noastre zilnice, cât și în timpul Sfintei Liturghii, cântăm astfel:
"Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta, ridicarea mâinilor mele ca jertfa de seară" (Psalmi 140, 2)
În aceste cuvinte, noi oferim Domnului rugăciunea noastră și darurile noastre. Îi cerem lui Dumnezeu să accepte rugăciunea noastră ca mireasma, care se ridică din cădelniță spre icoană. Îi oferim o "jertfă" materială minimă, care, asemenea unei brize ușoare, umple spațiul cu o mireasmă specială și îl transformă într-un loc de rugăciune. Acesta este un vers minunat, care subliniază atât semnificația specială a tămâiei, cât și nevoia și dorința noastră să ne apropiem de Dumnezeu.
Când trebuie să ardem tămâia?
În primul rând, aprindem tămâie în timpul slujbelor religioase. În special, în timpul Sfintei Liturghii, de la începutul sfintei taine și până la sfârșitul ei. În plus, preotul pronunță:
"Ție, Hristoase, Dumnezeul nostru, îți oferim fumul de tămâie, ca pe o mireasmă duhovnicească, primindu-l în altarul Tău, care este mai presus de toate cerurile, trimite peste noi harul Preasfântului Tău Duh"
Pe lângă liturghie și sfintele taine, fiecare dintre noi poate aprinde tămâie acasă. De fapt, aceasta face parte integrantă din rugăciunea noastră de dimineață și de seară.
Ce simbolizează tămâia?
Diverse interpretări teologice au fost atribuite tămâiei:
- În primul rând, ea este strâns asociată cu rugăciunile noastre. Este un simbol material al conversației noastre cu Dumnezeu, al adresării noastre către El.
- În plus, tămâia simbolizează jertfa și ofranda pentru Domnul. Este un atribut valoros și elegant, pe care îl posedăm ca ființe umane și pe care îl aducem în dar. Prin urmare, arderea tămâiei în procesul de sacrificiu a fost o practică obișnuită, încă din cele mai vechi timpuri.
- De asemenea, tămâia simbolizează harul divin, care umple și transformă spațiul, atât în timpul rugăciunii individuale, cât și în timpul slujbelor petrecute în biserică. Îi vedem pe credincioșii din biserică închinându-se în fața preotului, care trece pe lângă ei, afumând spațiul, în semn de supunere și acceptare a harului divin.
- În cele din urmă, tradiția asociază cădelnița cu Maica Domnului, iar tămâia — cu Iisus. În sânul ei, Fecioara îl poartă pe Hristos, care umple lumea cu mireasma harului său divin, eradicând păcatul și sfințind lumea prin jertfa sa. În consecință, cădelnița conține tămâie aromată, care, atunci când este arsă, purifică oamenii.
De ce folosim tămâie?
Să încheiem prin a spune că tămâia — este un atribut minunat, care ne călăuzește și ne împodobește rugăciunile. O folosim ca sacrificiu, ca dar, dar și ca binecuvântare a Domnului, care ne însoțește în viața spirituală.
Cum se utilizează tămâia?
- În primul rând, trebuie să alegem cădelniță potrivită: există multe varietăți și pot fi mai potrivite pentru rugăciunea de acasă sau pentru o slujbă în biserică.
- În continuare, avem nevoie de cărbune de lemn și tămâie. În ceea ce privește tămâia, există multe arome diferite din care putem alege. Printre acestea se numără tămâia cu mirosuri naturale și florale, cum ar fi trandafirul, lavanda, iasomia și altele.
- Odată ce totul este gata, aprindeți cărbunele și puneți-l în cădelniță. Apoi, puneți 2-3 boabe de tămâie deasupra (în funcție de mărimea lor).
- Atunci când faceți semnul crucii cu ajutorul cădelniței, apropiați-o la icoane și, de asemenea, purtați-o prin toate încăperile din casă.
- Apoi, lăsați tămâia aprinsă până la sfârșitul rugăciunii.
- În cele din urmă, ar fi bine să nu aruncați cenușa la coșul de gunoi, ci să o întoarceți pământului — de exemplu, lăsați-o într-un ghiveci de flori sau în grădină.
În magazinul nostru online veți găsi produse monahale tradiționale, cum ar fi tămâie, cărbune, icoane și brățări împletite realizate manual. Fie ca Domnul, prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, să vă binecuvânteze pe dumneavoastră, familia dumneavoastră și pe toți cei dragi!
