Mucenicul Alexandru s-a născut în anul 1877 în orașul Mitava din gubernia Curlanda, în familia senatorului Anton Ludvigovici Medem. A absolvit Facultatea de Drept a Universității din Sankt Petersburg, însă slujirea juridică nu l-a atras. Din copilărie s-a legat de pământ și a luat parte la munca agricolă. În 1901 s-a căsătorit cu Maria Feodorovna Certkova, iar ei au avut patru copii. Până în 1918 a administrat moșia, dar după confiscarea pământului a început să închirieze un mic lot.
Când a început războiul civil, Alexandru Antonovici și doi dintre frații săi au căzut de acord că, fiind ruși, nu vor ridica mâna împotriva celor de-ai lor și nu vor lua parte la războiul civil. În 1918 Alexandru a fost arestat și condamnat la împușcare, însă în ajunul executării i s-a îngăduit să meargă acasă pentru a-și lua rămas-bun de la cei dragi. Se pregătea deja să se întoarcă dimineața la închisoare, dar dimineața bolșevicii au fost alungați din oraș de către albi, iar sentința s-a anulat de la sine.
A fost arestat din nou în 1919 și închis, unde își găsea mângâiere în rugăciune. În 1923 a fost arestat de OGPU, dar a fost eliberat. Arestările și lipsurile i-au întărit credința. În 1925 soția lui scria că crescuse neobișnuit de mult din punct de vedere moral și dobândise adevărata libertate. În 1928 a fost arestat și s-a stabilit în orașul Sîzran. În 1930 a fost arestat din nou, suferea de tuberculoză și a fost transferat la spital. Alexandru Antonovici a adormit la 1 aprilie 1931 în spitalul închisorii. Slujba înmormântării i-a fost săvârșită în lipsă în catedrala orașului Sîzran. În 1937 au fost împușcați contemporanii lui, între care arhiepiscopul Augustin și protoiereul Ioan.
