Monahismul — este o piatră de temelie a creștinismului ortodox. În viața noastră de zi cu zi, simțim adesea că rugăciunile monahale ne însoțesc și ne susțin. Într-adevăr, ne adresăm adesea călugărilor, căutând sfatul sau ajutorul lor. Rugăciunile monahale, libere de patimile vieții lumești, sunt pure, sincere și au o mare putere în fața Domnului. În plus, nu trebuie să uităm că modul de viață călugăresc a oferit Bisericii noastre mulți sfinți.
Cum se poate deveni un călugăr? Cum se dobândește încrederea în corectitudinea deciziei sale? Care sunt cerințele și procesul de intrare într-o comunitate călugărească?
Vocația monahală
În primul rând, pentru a deveni călugăr, omul trebuie să simtă o vocație divină. Intrarea într-o comunitate monahală — nu este o alegere ușoară. Este o decizie care necesită efort și răbdare. Niciun motiv practic — dorința de pace, un mod de viață netulburat și eliberare de grijile lumești — nu poate servi drept temei pentru aceasta. De altfel, este inadmisibil ca o persoană să intre în viața monahală retrasă la insistențele unei terțe persoane. Este o alegere profund personală, care implică o lungă călătorie spirituală.
Cel care se pregătește să devină călugăr, trebuie să fie o persoană matură pentru a fi sigur de sinceritatea dorinței sale. De asemenea, este foarte important ca el să accepte harul lui Dumnezeu. Omul trebuie să simtă vocația care se va trezi în el ca o lumină, deschizându-i mintea. Este voința divină, care apare în mod pașnic în conștiința omului.
Părintele spiritual joacă un rol important în acest proces dificil. El sprijină, îndrumă și pregătește omul pentru a face alegerea potrivită, anume pentru binele lui.
Cerințe pentru candidați
În primul rând, trebuie remarcat faptul că procedura de admitere într-o mănăstire și cerințele pentru candidați, pot varia de la o țară la alta. Acest articol se referă în special la mănăstirile din Grecia.
Așadar, dacă o persoană este încrezătoare în alegerea sa și dorește să devină membru sau să facă parte dintr-o mănăstire din Grecia, trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
- El trebuie să fie în vârsta de 18 ani;
- El trebuie să depună cerere pe numele egumenului mănăstirii;
- Apartenența sa trebuie să fie decisă de consiliul mănăstirii;
- Calitatea de membru trebuie să fie aprobată de către organizația de gestionare a proprietății mănăstirii.
Un candidat, care îndeplinește aceste cerințe, este înscris în mănăstire ca călugăr novice (frate începător). Dacă o persoană a urmat o anumită perioadă de pregătire sub conducerea unui arhiereu, poate fi admisă în mănăstire la recomandarea personală a acestuia.
Perioada de pregătire
În timpul perioadei de pregătire, novicele urmează instrucțiunile starețului în toate privințele. În această perioadă îi sunt testate evlavia și smerenia. Rugăciunile care îi întăresc spiritul, ascultările pe care trebuie să le îndeplinească în fiecare zi și învățăturile care îi lărgesc orizonturile credinței — sunt de mare importanță în această perioadă, care durează 1-3 ani.
Tonsura monahală în Grecia
La sfârșitul primilor ani de formare, fratele începător trece prin ceremonia de tonsură monahală. Potrivit părinților bisericii, această ceremonie — nu este un simplu eveniment, ci un sfânt sacrament de mare importanță. În această zi, un om este botezat din nou și căsătorit cu Biserica. El părăsește lumea oamenilor pentru a-și dedica viața lui Dumnezeu.
Candidatul îmbracă veșminte albe și se închină pe patru laturi în fața chipului lui Hristos, a Fecioarei Maria și a sfântului, căruia îi este dedicată biserica. În același timp, el primește binecuvântarea egumenului.
Se rostește rugăciunea "Deschide, frate, urechile inimii tale...", urmată de o serie de întrebări, la care călugărul novice răspunde afirmativ, spunând: "Da, Dumnezeu este cu noi, cinstite Părinte". Apoi, i se anunță noul său nume, iar starețul îl îmbracă în veșminte monahale. La sfârșitul Sfintei Liturghii se cântă "Botezat în Hristos", după care toată lumea îi urează noului călugăr "καλόν παράδεισο", ceea ce înseamnă literalmente "paradis fericit".
Proprietatea călugărilor
Potrivit statutelor monahale, "un nou călugăr este considerat ca fiind un om în repaus față de lume, deci, își lasă proprietatea de două ori: prima dată prin ceremonia tunsorii monahale și a doua prin moartea propriu-zisă".
Acceptarea călugăriei - este o moarte față de lume, deoarece omul renunță la viața lumească și se renaște ca membru al comunității monahale.
Prin urmare, noul călugăr lasă toate bunurile sale comunității în care trăiește. Transferul proprietății sale are loc numai în cadrul legal și cu acordul călugărului.
Viața călugărească
După ceremonia de tunsoare monahală, începe viața călugărească. Fiecare călugăr urmează regulile mănăstirii. El se dedică rugăciunii, slujirii, se supune egumenului, se îngrijește de comunitate și își concentrează toată atenția asupra evitării patimilor. În același timp, el nu uită de lumea exterioară, ci se roagă pentru binele și protecția tuturor creștinilor. După cum notează Sfântul Porfirie Kavsokalivitul:
"Știți ce înseamnă să fii un călugăr? În primul rând, să-L iubești pe Dumnezeu, iar în al doilea rând, să-ți petreci viața plângând și gemându-te pentru omenire"